Ribery-furia albastra

De el ne temem. De el se tem toţi. Cum aşa? Simplu! Ni­meni nu-i poate descifra trucurile lui Ribery. E aproape im­po­sibil, pentru că nimic nu e stan­dard la el. De fiecare dată, o altă cascadă de fente culcă adversarii la pămînt. Într-o viteză nebună.

Viaţa a început dur pentru Franck. În 1985, tatăl său a pierdut controlul volanului. Un accident vi­o­lent şi copilul, aflat pe bancheta din spate, fără centură, a fost pro­iec­tat prin parbriz. S-a izbit cu capul de asfalt, dar a supravieţuit, printr-o minune. Avea doi ani.

“În acea noapte i s-a reconstruit pielea feţei”, a povestit tatăl. A ră­mas însă o cicatrice care-i brăz­dea­ză faţa. “Mereu s-au făcut glume. Cînd eram mic, mă ascundeam şi plîngeam. Într-o zi, m-am revoltat. La­crimile s-au transformat în pumni”. Micul războinic le zicea: “Vă bateţi joc de mutra mea urîtă. Vă arăt eu pe teren!”.

Şi le-a demonstrat tuturor cine e el. La Metz, la Galatasaray, la Mar­seille, la Bayern. Însă, mai ales, la “naţională”. A explodat la Mon­di­­alul din 2006 ca o rachetă. Nu s-a schimbat. Fără Turbo Franck, Fran­ţa suferă. Cu el, e o forţă