marți, 28 aprilie 2009

Budapesta. Violenţe în stradă la o manifestaţie a extremiştilor de dreapta

La Budapesta, extremiştii de dreapta s-au confruntat din nou, sâmbătă seară, cu forţele de ordine, la fel ca acum doi ani. Violenţele au fost departe de amploarea din acele zile, dar au instaurat totuşi haosul pe marile artere din centrul oraşului. Două manifestaţii separate împotriva violenţei, rasismului şi discriminării au fost organizate de alianţa Carta Democratică şi de asociaţiile rromilor.

Adunările s-au încheiat fără nici un incident dar au servit ca pretext pentru un miting al partidului naţionalist de dreapta, sub sloganul „Ungaria este doar a ungurilor”. La sfârşitul mitingului, o parte dintre cei prezenţi au devenit violenţi şi au atacat un monument al soldaţilor sovietici din cel de-al doilea război mondial. Poliţiştii au intervenit pentru a-i dispersa pe manifestanţi.

Extremiştii cei mai înverşunaţi s-au regrupat şi s-au îndreptat spre centrul oraşului, înarmaţi cu bâte, pietre şi sticle incendiare. Ei au cerut dizolvarea parlamentului şi demisia premierului socialist, calificat drept trădător şi hoţ. Pe drum, protestatarii au incendiat o maşină de poliţie, au spart vitrine şi au distrus tot ce le-a ieşit în cale.

Forţele de ordine au fost nevoite să recurgă la grenade lacrimogene şi tunuri cu apă pentru a pune capăt violenţei. Cetăţenii obişnuiţi, care sperau să petreacă o seară plăcută în centru, s-au trezit prinşi între turbulenţi şi forţele de ordine. Cel puţin opt extremişti au fost reţinuţi pe loc, iar alţii, în orele ce au urmat.

Niciun comentariu: