marți, 28 aprilie 2009

Deputatul PRM Aurel Ioan Rus vrea sa scape de procesul cu CNSAS, pe motiv ca este preot

Deputatul Partidului Romania Mare
, Aurel Ioan Rus, a contestat procesul intentat de Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS) privind colaborarea sa cu fosta Securitate, motivand ca in Parlament se discuta interzicerea verificarii preotilor, el invocand si neconstitutionalitatea Ordonantei CNSAS.
Contestatia lui Aurel Ioan Rus vine dupa ce CNSAS a cerut instantei sa ateste colaborarea acestuia cu securitatea in calitatea sa de deputat, nu in cea de preot, relateaza NewsIn.
De asemenea, PRM-istul Ioan Rus a invocat neconstitutionalitatea intregii ordonante CNSAS, pentru ca aceasta ar intra in contradictie cu mai multe articole din legea fundamentala.
Aceasta este cea de a treia oara cand se invoca neconstitutionalitatea ordonantei CNSAS sau a unui articol din ea, Tribunalul trimitand la Curtea Constitutionala, din acelasi motiv, dosarul
lui Dan Voiculescu impotriva CNSAS. A treia persoana care a invocat aceasta exceptie este un judecator din Macin, Adrian Domniteanu, care a invocat la Tribunalul Constanta neconstitutionalitatea articolelor 11 si 13 din ordonanta CNSAS.
Urmatorul termen al procesului CNSAS impotriva deputatului si preotului Ioan Rus va avea loc, pe 20 octombrie, la Tribunalul Bucuresti.
Preotii vor putea fi verificati de CNSAS la cererea sefilor cultelor religioase din care fac parte, a decis, pe 17 septembrie, Comisia jurdica a Senatului, care a revenit asupra unei hotarari anterioare prin care prelatii erau eliminati din categoria persoanelor supuse controlului
Consiliului.

Niciun comentariu: