Directorul general al CFR , Ion Garoseanu, a declarat, duminică, pentru NewsIn, că nu vor exista întârzieri ale trenurilor pe relaţia Bacău-Adjud, în urma accidentului petrecut în jurul orei 10.30, când un tractor a fost lovit de trenul Piatra Neamţ - Bucureşti, căruia i-a fost avariată locomotiva.
"În acest moment se încearcă repornirea locomotivei, iar dacă nu se va reuşi acest lucru trenul îşi va continua drumul cu o altă locomotiva. Accidentul nu va crea probleme trenurilor care circulă pe relaţia Bacău-Adjud", a declarat directorul general al CFR SA, Ion Garoseanu.
Confom acestuia, accidentul a avut loc între localităţile Albeni şi Răcăciuni.
Şoferul tractorului se afla în stare de şoc după accident. El a suferit traumatisme la membrele inferioare, dar este în afara oricărui pericol, a declarat, pentru NewsIn, purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Andrei Grecu.
Din primele cercetări, a reieşit faptul că şoferul nu s-a asigurat
la trecerea pe calea ferată, care nu avea barieră, fiind semnalizată doar acustic, mai spun aceleaşi surse.
Accidentul a avut loc la o distanţă de 1 km faţă de halta Răcăciuni, judeţul Bacău. La aproximativ 45 de minute de la accident, trenul Piatra Neamţ-Bucureşti, care avea circa 600 de pasageri, s-a deplasat până în cea mai apropiată staţie, unde locomotiva avariată a fost înlocuită, pentru a-şi putea continua drumul.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)



Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu