Afacerea radarelor fixe s-a dovedit a fi un campion al ilegalitatilor. Una dupa alta, au fost incalcate Legea finantelor publice locale, OG 195/2002, privitoare la circulatia pe drumurile publice, HG 1391/2006, continand regulamentul de aplicare a acesteia, jurisprudenta CEDO, OG 2/2001 privitoare la regimul juridic al contraventiilor si principiul respectarii drepturilor omului. Conform surselor noastre, Departamentul National Anticoruptie a demarat o ancheta referitoare la aceasta megaafacere.
♦ Desi, potrivit art. 109, alin. 1 din OUG 195/2002, “constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor se fac direct de catre politistul rutier”, iar articolul 15 din OG 2/2001 reglementeaza regimul juridic al contraventiilor, enumerand persoanele care pot fi agenti constatatori, autoritatile locale au ignorat aceste prevederi. Multe primarii au incredintat aceste atributii unor firme
, chiar daca reprezentantii lor nu sunt cuprinsi in lista celor care pot constata savarsirea unei contraventii.
♦ Intreaga masinatiune contravine prevederilor OUG 195/2002, conform careia “amenzile privind circulatia pe drumurile publice se fac venit integral la bugetele locale”. In conditiile in care un procent din aceste amenzi (care poate merge pana la 80%) este virat catre o societate comeciala, intreaga afacere
nu este altceva decat o deturnare de fonduri. Conform avocatilor Gheorghe Piperea si Florin Kovacs, mentinerea valabilitatii amenzilor date pana in prezent este ilegala si discriminatorie.
Intregul scandal al radarelor fixe, care a culminat cu retragerea autorizatiei de functionare a acestora, va continua. Aceasta, pentru ca, potrivit unor surse, DNA a demarat o ancheta privind contractele incheiate de primarii si societatile comerciale care au operat radarele fixe din Romania. Procesele-verbale incheiate pentru depasirile de viteza constatate sunt incheiate la cateva zile (in multe cazuri chiar la cateva luni) de la momentul savarsirii presupusei fapte. Acest “amanunt” releva, in primul rand, o prima nerespectare a legislatiei in vigoare. Autoturismul care a depasit viteza regulamentara este filmat de o camera fixa la un moment dat, iar agentul constatator care intocmeste procesul-verbal de contraventie, prin care dispune sanctiunea contraventionala, indeplineste documentul in cauza intr-un moment ulterior, insusindu-si o constatare facuta de o alta entitate, in absenta sa. Referitor la acest aspect, avocatul Florin Kovacs ne-a declarat: “In aceasta privinta, legea nu lasa loc de echivoc. Regulamentul de aplicare a OG nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice prevede ca «nerespectarea regimului de viteza stabilit conform legii se constata de catre politistii rutieri»”.
Intre penibil si ilegal
Inregistrarea efectuata de aparat este folosita ca proba. Pentru acesta, ea trebuie sa indeplineasca anumite conditii. Una dintre acestea este aceea a omologarii si verificarii metrologice. In acest sens, ar fi de mentionat cazul deja celebru al batranului Renault, vechi de 15 ani, “prins” de radarele fixe in cauza ruland cu 500 de kilometri pe ora. Depasirea vitezei legale
constituie contraventie. Referitor la acest aspect, doi avocati de marca, Gheorghe Piperea si Florin Kovacs, au un punct de vedere comun: conform jurisprudentei CEDO, contraventiile fac parte din notiunea europeana de “penal”, motiv pentru care normele care reglementeaza constatarea si sanctionarea contraventiilor trebuie interpretate restrictiv si trebuie sa ofere garantii
de impartialitate din partea statului. Nu se poate pune problema impartialitatii in conditiile in care organul constatator sesizeaza existenta unei contraventii, stabileste vinovatia si aplica sanctiunea, fiind scutit de sarcina probarii acuzatiilor si a justetei sanctiunii. Articolul 15 din OG 2/2001 reglementeaza regimul juridic al contraventiilor, enumerand persoanele care pot fi agenti constatatori. Printre acestea nu se enumara reprezentantii unor societati comerciale, cum este cazul radarelor fixe. In consecinta, atribuirea unor sarcini in materie contraventionala unei societati comerciale este abuziva, cu atat mai mult cu cat profitul acesteia este direct proportional cu numarul de sanctiuni aplicate...
Curat murdar
Tabloul acestei afaceri este destul de simplu. In baza unei forme de parteneriat, autoritatile locale au incredintat unor firme, desi, potrivit art. 109, alin. 1 si 2 din OUG 195/2002, “constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor se fac direct de catre politistul rutier”, iar “constatarea contraventiilor se poate face si cu ajutorul unor mijloace tehnice”. Acelasi act normativ mai spune ca “amenzile privind circulatia pe drumurile publice se fac venit integral la bugetele locale”. Or, in conditiile in care un procent din aceste amenzi (care poate merge pana la 80%) este virat catre o societate comerciala, cum ramane cu precizarea legii, care specifica destinatia “integrala” a acestor bani? Potrivit avocatului Gheorghe Piperea, intreaga afacere este o deturnare de fonduri. Aceasta, pentru ca modul in care a fost gandita si derulta aceasta afacere contravine prevederilor actului normativ mentionat, dar si Legii finantelor publice locale, pentru ca banii incasati din amenzile rutiere nu sunt destinati prevederilor acestei legi, ba, mai mult, o buna parte din ei “pornesc” spre buzunare private.
La loc comanda
Soferii care depasesc viteza legala si care vor fi depistati cu ajutorul radarelor mobile vor fi opriti în trafic de politisti, fiind suplinita astfel lipsa celor aproximativ 160 de radare fixe suspendate din 24 aprilie. Comisarul sef Lucian Dinita, seful Directiei Politiei Rutiere (DPR), a declarat, joi, ca politia va lua o serie de masuri pentru a mentine trendul descendent al accidentelor care au loc în prezent. „Ne intereseaza sa reducem numarul de accidente pe principalele drumuri nationale si europene“, a spus Dinita. El a mentionat ca trebuie suplinita lipsa celor aproximativ 160 de radare fixe, suspendate cu ajutorul radarelor mobile. „Vom actiona cu radare mobile si vom trece la oprire asa cum faceam odata“, a precizat seful DPR. Dinita a spus ca soferii care au fost amendati înainte de suspendarea aparatelor de radar fixe vor trebui sa-si achite amenzile, deoarece constatarea este legala, aparatele radar functionând legal. „Modul de functionare este mijloc tehnic omologat legal, aspectele din spate au dus la suspendarea lor“, a mentionat Dinita. Referitor la acest punct de vedere, avocatul Florin Kovacs a explicat: “E aberanta o astfel de pozitie. Amenzile date sunt ilegale si abuzive. Toate, nu numai o parte a lor. Ilegala este chiar aceasta diferentiere. Ilegalitatea unui fapt nu poate fi acoperita prin descoperirea tarzie a acesteia. Autoritatile au incasat si distribuit ilegal acesti bani de cand au dat prima amenda, nu de ieri sau de saptamana trecuta. Imi pare rau ca legea le strica ditamai afacerea, dar asta e situatia...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)



Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu