Derogarile de la incompatibilitatile demnitarilor cu functiile din AGA si CA - anulate. Pesedistii nu sunt insa de acord cu reactualizarea declaratiilor de avere la fiecare acumulare semnificativa de bunuri
Ca urmare a criticilor aduse de ziarul Adevarul unora dintre prevederile aberante ale pachetului de legi anticoruptie, guvernul Nastase a operat schimbari fundamentale ale acestuia. Astfel, din forma actuala a fost inlaturat in totalitate proiectul de lege referitor la organizarea si functionarea Garzii Financiare, care urma sa se transforme intr-un organ mai puternic decat politia si parchetul. Comisarii financiari inarmati ar fi avut dreptul - contrar prevederilor Codului de procedura penala - de a face perchezitii in casele oamenilor, de a ridica obiecte despre care credeau ca au servit la savarsirea unor infractiuni etc. Conform prevederilor initiale din actul normativ referitor la conflictul de interese in exercitarea demnitatilor si functiilor publice, parlamentarii nu aveau dreptul de a fi reprezentanti ai statului in conducerea regiilor autonome, companiilor nationale sau societatilor de interes strategic, stabilindu-se insa doua exceptii: "interesul public" sau "situatie exceptionala". Intrucat legea nu definea aceste doua exceptii, s-a renuntat la ele, astfel incat deputatii si senatorii nu mai pot fi reprezentanti ai statului in nici o situatie. Asa cum anticipam zilele trecute in ziarul Adevarul, demnitarii au facut pana in ultima clipa tot posibilul sa isi fereasca averile de ochiul public. In forma initiala din Legea declararii averilor, se stabilise ca demnitarii sa-si depuna declaratiile de avere la inceputul si la sfarsitul mandatului si sa le actualizeze la fiecare acumulare semnificativa de bunuri. Din cauza presiunilor puternice facute de pesedisti, prevederea referitoare la reactualizarea declaratiilor de avere a fost inlaturata. Saptamana viitoare, Guvernul va avea intalniri cu grupurile parlamentare (aliate si din Opozitie) pentru a da explicatii asupra proiectului legislativ anticoruptie pentru care isi va angaja raspunderea pe 19 martie, in fata Parlamentului.
marți, 22 septembrie 2009
Razboiul impotriva Irakului este ilegal
avertizeaza un grup de 16 experti in drept international de la cele mai prestigioase universitati britanice
Un grup de 16 juristi eminenti de la cele mai prestigioase institutii de invatamant superior din Marea Britanie au avertizat ieri, intr-o scrisoare deschisa adresata premierului Tony Blair si publicata de mass-media britanice, ca un razboi impotriva Irakului ar incalca grav dreptul international in conditiile in care va fi declansat pe baza dovezilor facute publice pana in prezent. Cei 16 experti, intre care se numara unii dintre cei mai respectati profesori de drept international ai Universitatilor Oxford si Cambridge, dar si unul dintre colegii sotiei premierului britanic la un birou de avocatura londonez, subliniaza in scrisoare ca nici una din rezolutiile ONU care cer dezarmarea Irakului nu justifica un atac impotriva acestei tari. "Nici rezolutia 1441 a Consiliului de Securitate al ONU si nici o alta rezolutie precedenta nu autorizeaza in circumstantele actuale propusa recurgere la forta". Mai mult, asa cum arata scrisoarea deschisa a celor 16, folosirea preventiva a fortei pentru a impiedica un atac ce ar urma sa survina intr-un viitor ipotetic nu are nici o baza in dreptul international. Potrivit semnatarilor scrisorii deschise, chiar si un atac autorizat de ONU ar ridica "serioase semne de intrebare", insa recurgerea la forta fara girul Consiliului de Securitate ar submina grav suprematia dreptului international. Specialistii britanici critica dur, in continuare, afirmatiile sefului cabinetului de la Londra cu privire la posibilitatea ignorarii unui veto "nejustificat rational". Acest concept nu exista in dreptul international, avertizeaza cei 16, afirmand ca, in cazul in care unul dintre cele 32 de veto-uri prezentate de Regatul Unit la ONU din 1945 pana in prezent ar fi fost considerat "nejustificat rational", Marea Britanie ar fi deplans aceasta atitudine ca o incalcare inacceptabila a dreptului de veto, conferit de articolul 27 din Charta ONU.

UDMR mai cere doua facultati maghiare la Cluj
Presedintele UDMR, Marko Bela, s-a intalnit, ieri dimineata, cu profesorii de etnie maghiara si cei doi prorectori de aceeasi etnie ai Universitatii "Babes-Bolyai" din Cluj-Napoca si a anuntat, apoi, pretentiile formatiunii politice pe care o conduce in ceea ce priveste infiintarea de facultati in limba materna. Astfel, Marko Bela a declarat ca-i va solicita in cel mai scurt timp o intrevedere rectorului UBB, Andrei Marga, pentru a-i propune infiintarea a doua facultati cu predare in limba maghiara. Precizam ca la UBB exista deja doua facultati cu predare in limba maghiara, respectiv cele de teologie protestanta si catolica. "La ora actuala, foarte multi studenti invata in limba maghiara la UBB, sunt aproximativ 6.000, iar aceste grupe de studiu pot fi reorganizate in cadrul unei facultati de stiinte umaniste si a uneia de stiinte naturale si matematici", a declarat presedintele UDMR. Marko Bela a subliniat ca protocolul semnat intre PSD si UDMR pentru anul 2003 prevede largirea invatamantului superior in limba materna, inclusiv la Universitatea "Babes-Bolyai".
Extemporalul de sambata
Realizatorii paginii politice a ziarului Adevarul au analizat si saptamana care se incheie astazi, stabilind urmatoarele ierarhii: Evenimentele cu consecintele cele mai importante 1. Vizita lordului George Robertson in Romania, care a declarat ca tara noastra mai are multe de facut pana sa devina membru NATO. 2. Deblocarea partiala a crizei administrative din Capitala, in urma consultarilor de la Cotroceni convocate de presedintele Iliescu; doua din cele cinci proiecte finantate de BEI si BERD vor fi deja puse in practica. 3. Congresul Blocului Reformist din UDMR, inceput astazi, la Tg. Mures, care ar putea decide o scindare a Uniunii. 4. Infiintarea in PSD a Grupului de actiune pentru unitatea social-democratiei. Piesele grele ale noului organism sunt Octav Cozmanca, Viorel Hrebenciuc, Cozmin Gusa si fostii colegi ai lui Basescu: Bogdan Niculescu-Duvaz si Alexandru Sassu. 5. Intentia ministrului Octav Cozmanca de a decala alegerile pentru consiliile locale de cele pentru consiliile judetene, ultimele urmand sa se desfasoare dupa reorganizarea judetelor. Personalitatea cea mai controversata 1. Deputatul PRM IULIAN MINCU, cercetat penal pentru refuzul testului de alcoolemie dupa ce a provocat un accident rutier. 2. Presedintele Consiliului Judetean Vrancea, MARIAN OPRISAN, care, la doua zile dupa mustruluiala de la partid, si-a dat din nou in petic propunand Consiliului judetean (iar acesta s-a grabit sa aprobe) realizarea unui parc de distractii lipit de terenul de 8 ha cumparat de mama mai-marelui judetului. 3. Senatorul PD VIOREL PANa, invinuit de 6 membri ai filialei Constanta ca a subordonat activitatea organizatiei intereselor sale personale. Cei 6 au parasit partidul. Trofeul Socrate THEODOR STOLOJAN, presedintele PNL: respingerea creditelor BEI din cauza disputelor dintre Basescu si PSD "este prea mult, chiar si pentru Romania". Topul elegantei GUNTER VERHEUGEN, comisarul european pentru integrare; intrebat, in Portugalia, unde ar fi mai profitabil sa-si investeasca banii oamenii de afaceri, a raspuns: "In Romania". Top soc 1. Subcomisia parlamentara de ancheta a activitatii CNSAS: dupa doua luni de la audierea membrilor Colegiului, s-a hotarat desemnarea unui nou organ de conducere, pana la constituirea acestuia activitatea CNSAS fiind girata de tripleta Onisoru, Gheorghe, Buchet. 2. Premierul Adrian Nastase, care l-a atentionat pe Radu Timofte ca l-a schimbat pe singurul prieten pe care premierul il are in structura SRI. 3. Strangerea de semnaturi de catre episcopul Tokes Laszlo pentru constituirea autoguvernarii comunitatii nationale maghiare. 4. Parlamentarii reuniti in sedinta comuna care au crezut ca dezbat raportul CSAT pe 2002, in realitate fiind vorba de un raport din 2001. Topul sinceritatii PAUL PaCURARU, vicepresedinte al PNL: "Avem un simulacru de Parlament, care se aduna din cand in cand ca sa asculte Executivul. Ne straduim, la Birourile Permanente, sa adunam proiecte de lege ca sa nu se spuna ca nu lucram in plen". Trofeul Gaga Nu se acorda in aceasta saptamana.
19 metri sub Palatul Parlamentului
Orasul subteran din beciurile Casei Poporului ascunde munti de gunoaie si fecale, masinile SRI si multe legende
"Putem rezista la doua bombe atomice succesive, calculat dupa metodologia sovietica. Diafragma zidului este de 1,40 metri", aceasta este structura pe care este asezat Palatul Parlamentului, potrivit unuia din inginerii-constructori care au inceput sa lucreze la aceasta cladire inainte de '89 si continua sa faca acest lucru si in prezent. De fapt, Secretariatul General al Camerei Deputatilor a vrut, probabil, sa se razbune pe ziaristii care au scris ironic despre faptul ca este nevoie de nu mai putin de 1,8 miliarde de lei pentru igienizarea subsolului Casei Poporului. In consecinta, jurnalistii au fost invitati sa-si murdareasca pantofii prin galeriile intunecate, pline de apa si de mizerii, fecale, prin care se pare ca n-a calcat pana acum nici un parlamentar. Totul a inceput ca o excursie scolara in weekend: zeci de ziaristi, cameramani si fotoreporteri imbracati gros, pentru a rezista frigului, au fost coborati in pesterile de sub Palat de catre o mica armata de cadre, dotata cu lanterne puternice, statii de emisie-receptie si telefoane mobile. Dedesubt, culoare imense, cu tevi sparte, cizme de cauciuc desperecheate si cutii de tabla de la celebrele conserve cu fasole si carnati, meniul-standard al muncitorului roman de pe vremea lui Ceausescu. Ca un semn ca pe acolo s-a trecut si dupa 1990, pe jos se aflau si pachetele de staniol pe care scria "Susanli ciubuk". Sub Palatul Parlamentului se afla, de fapt, un mic oras, partial folosit ca depozit sau garaj si partial pustiu sau inundat. De exemplu, tunelul care duce la tribuna oficiala, aflata pe peluza din fata cladirii, si care are drept scop evacuarea oficialilor in caz ca pe timpul unei parade militare se intampla ceva grav, este plin cu apa. Si adapostul antiaerian prezentat ziaristilor nu era, de fapt, decat un beci murdar pe podeaua caruia baltesc cateva degete de apa. Se pare insa ca sub acest adapost, aflat la 19 metri sub pamant, se mai afla un altul, la cota minus 27, functionabil si pregatit pentru familia Ceausescu, dar despre a carui existenta nu vrea sa vorbeasca nimeni oficial. Cateva sute de muncitori lucreaza in aceste catacombe imense, care, pas cu pas, sunt curatate si urmeaza sa se transforme, la randul lor, in garaje sau depozite pentru arhive. O parte a subsolului este in custodia unor servicii secrete, care-si adapostesc aici masinile. Pe teritoriul militarizat al unui astfel de serviciu se afla si cele doua coloane in care sunt ziditi cilindrii cu hartiile semnate de Nicolae Ceausescu, pentru a fi puse la temelia cladirii. O explicatie a faptului ca nici un parlamentar nu a coborat in beciurile cladirii ar putea sta in legenda ca aici au fost descoperite gropi comune in care erau aruncati, pe la 1600, cei morti de pe urma unei epidemii de ciuma. Bacilul acestei boli poate rezista sute de ani.

Alerta cu bomba la hotelul lui Powell
O geanta suspecta, care continea un incarcator pentru un telefon mobil, a fost descoperita, joi seara, la hotelul Waldorf-Astoria din New York, unde era cazat secretarul de Stat american, Colin Powell. Incidentul a declansat panica si a dus la evacuarea a cinci etaje ale cladirii. Powell, care mai devreme avusese intalniri cu ministrii de Externe din Marea Britanie, Franta, Germania si Spania pentru a discuta despre criza irakiana, se afla la etajul 34 al faimosului hotel in momentul in care s-a declansat alerta. Totul a inceput cu descoperirea unui pistol incarcat intr-o pubela din apropierea hotelului Waldorf-Astoria. Alertati, politistii au adus imediat un caine "specializat" in bombe si au verificat intreaga cladire. Ei au gasit o geanta, considerata de caine drept suspecta, in care, in urma unui control cu raxe X, au descoperit ca se afla un dispozitiv cu mai multe fire si niste tuburi ciudate. Politistii au cerut imediat evacuarea a cinci etaje ale cladirii si au luat chiar in calcul inchiderea temporara a statiei de metrou din apropiere. Pentru a distruge orice mecanism de detonare care s-ar fi putut afla in servieta, ei au improscat geanta cu un jet foarte puternic, producand un zgomot asemanator unei explozii. Cand au deschis servieta, au constatat ca ea continea de fapt un banal incarcator pentru mobil si cateva articole de toaleta. Geanta apartinea unui comerciant de produse textile, care anuntase ca servieta sa, lasata in grija unui angajat al hotelului, nu a mai ajuns in camera.
Tony Blair a apelat la MTV pentru a convinge adolescentii de necesitatea unei interventii militare in Irak
Tinerii l-au acuzat pe premierul britanic de "dispret absolut" fata de opinia publica
Premierul Marii Britanii, Tony Blair, a afirmat, joi seara, in cadrul unei emisiuni la MTV, ca este gata de un razboi in Irak chiar daca anumite tari din Consiliul de Securitate al ONU isi vor exercita dreptul de veto asupra unei rezolutii care autorizeaza o interventie militara impotriva Bagdadului. Pentru a convinge populatia tanara, nu doar din Marea Britanie, ci din intreaga lume, de necesitatea inlaturarii regimului de la Bagdad, Tony Blair a apelat la MTV, canalul de muzica atat de popular printre adolescentii de pe toate meridianele. Joi seara el a participat la o dezbatere cu un grup de 40 de tineri din Marea Britanie, SUA, Suedia, Spania, Irak si alte tari, in cadrul emisiunii "Este razboiul singura cale?", ce urma sa fie difuzata, incepand de vineri seara, timp de doua saptamani, si vizionata in mai bine de 300 de milioane de locuinte din lume. Tinerii, cu varste cuprinse intre 16 si 25 de ani, au criticat pozitia lui Blair, sustinand ca intentia de a ataca Irakul in lipsa unor dovezi clare impotriva regimului de la Bagdad poate duce la o intensificare a actiunilor teroriste in lume. Premierul britanic a fost acuzat de "dispret absolut" fata de opinia publica, ce se opune razboiului, precum si fata de poporul irakian. Blair a negat ca adevaratul motiv al declansarii unei campanii militare impotriva Bagdadului l-ar constitui petrolul, sustinand ca nici tara sa, nici SUA nu se vor atinge de titeiul irakian. Acesta va fi administrat, dupa razboi, de ONU, a mai spus Blair. Referindu-se insa la opozitia Frantei si Rusiei fata de un razboi in Irak, Blair a evocat "datorii neachitate si contracte" intre cele doua state si Bagdad. "Nu spun insa ca acesta ar fi motivul pentru care aceste tari au adoptat pozitia pe care o au", a mai adaugat Blair. Premierul britanic a avertizat, insa, ca, in cazul in care ar considera "nejustificata" exercitarea dreptului de veto de tarile din Consiliul de Securitate al ONU, "va merge inainte" cu campania militara. "Ne luptam insa din greu sa obtinem aprobarea unei a doua rezolutii", a mai adaugat el. Blair a mai spus ca Saddam este un "barbar" si ca "inlaturarea sa ar fi un act de umanitate". Majoritatea tinerilor nu au parut convinsi de argumentele premierului, dar au apreciat totusi initiativa sa de a-i invita la dezbatere. Au fost insa si voci, din partea tinerilor irakieni, care si-au exprimat sprijinul pentru inlaturarea lui Saddam si l-au laudat pe Blair pentru pozitia sa.

Statele Unite il vor dezarma prin forta pe Saddam Hussein - avertizeaza George W. Bush
Cu toate acestea, presedintele SUA "se roaga zilnic pentru pace" * Exilul liderului irakian, singura modalitate de a preveni razboiul * Intre timp, soldatii americani au patruns in zona demilitarizata dintre Kuwait si Irak
Saddam Hussein nu se dezarmeaza, iar Statele Unite il vor constrange prin forta pe liderul irakian sa faca acest lucru, chiar in absenta unei rezolutii a Natiunilor Unite care sa autorizeze explicit o asemenea actiune, a spus, in esenta, presedintele american George W. Bush, intr-o conferinta de presa extraordinara organizata la Casa Alba pe tema crizei din Irak - a doua de la preluarea mandatului sau. Bush a avertizat Consiliul de Securitate asupra responsabilitatilor care ii revin, declarand ca "este momentul ca membrii sai sa puna cartile pe masa si sa arate lumii care este opinia lor in legatura cu Saddam". "Daca va trebui sa actionam, vom actiona si nu avem neaparat nevoie de aprobarea Natiunilor Unite pentru a face acest lucru", a avertizat seful administratiei de la Washington in ajunul raportului prezentat de sefii inspectorilor internationali pentru dezarmare in fata Consiliului de Securitate al ONU. Criza irakiana a intrat acum "in stadiul final al diplomatiei", a adaugat el. Cu toate acestea, Bush a precizat ca va supune votului proiectul de rezolutie depus impreuna cu Marea Britanie si Spania, la 24 februarie, chiar daca documentul risca sa nu obtina sprijinul a noua dintre cele 15 state membre ale Consiliului de Securitate si, de asemenea, sa fie confruntat cu un veto din partea membrilor permanenti. De asemenea, seful Casei Albe a admis ca, in privinta modalitatilor de solutionare a situatiei din Irak, diferentele de opinie dintre Statele Unite, pe de o parte, si Franta si Germania, pe de alta parte, sunt semnificative. "Saddam Hussein nu se dezarmeaza. Aceasta este o realitate ce nu poate fi negata", a spus presedintele american. "Daca Saddam Hussein se dezarma, noi am fi stiut, deoarece am fi vazut. Armele ar fi fost prezentate inspectorilor si lumea ar fi asistat la distrugerea lor. In loc sa se intample acest lucru, intr-un moment in care lumea ii cere sa se dezarmeze si peste 200.000 de militari sunt desfasurati in apropierea tarii sale, Saddam Hussein arata cateva arme, in timp ce ascunde restul si produce mai multe", a spus Bush. Pe de alta parte, presedintele american a declarat ca ar fi foarte multumit daca liderul irakian ar alege solutia exilului, pentru a evita declansarea unei interventii militare. Exilul lui Saddam Hussein "mi-ar conveni, cu conditia ca Irakul sa se dezarmeze dupa plecarea sa", a spus seful administratiei de la Washington. Bush a mai anuntat ca administratia de la Washington va cere suplimentarea bugetului in cazul declansarii razboiului, fara a prezenta insa estimari ale costurilor unui conflict. Potrivit presei americane, presedintele va cere Congresului sa autorizeze cheltuieli suplimentare de pana la 95 de miliarde de dolari pentru finantarea campaniei militare din Irak. In final, seful Casei Albe a spus ca "se roaga zilnic pentru pace"... Intre timp, observatori ai ONU au afirmat, ieri, ca un numar de persoane, probabil soldati americani in tinuta civila, au intrat in zona demilitarizata dintre Irak si Kuwait. Potrivit acelorasi surse, aceste incursiuni in zona demilitarizata au fost facute chiar in portiunile unde observatorii ONU constatasera distrugerea unor bariere de frontiera. La randul lor, sub protectia anonimatului, surse ale serviciilor kuwaitiene de informatii au afirmat ca persoanele necunoscute au patruns in zona demilitarizata pentru a stabili care sunt segmentele de bariera ce trebuie eliminate pentru a permite trecerea vehiculelor militare americane.

Caleidoscop
Fiii lui Ossama bin Laden, arestati in Afganistan Doi dintre fiii teroristului Ossama bin Laden au fost raniti si arestati in sud-estul Afganistanului, in urma unei operatiuni conduse de fortele speciale americane, au anuntat, ieri, autoritati locale pakistaneze. Sursele mentionate nu au divulgat identitatea celor doi fii, dar au precizat ca alti sapte membri ai retei teroriste Al-Qaida au fost ucisi in timpul acestei operatiuni. In ultimele zile, unitatile speciale americane si pakistaneze au efectuat o serie de misiuni, in zona de granita dintre Pakistan si Afganistan, in incercarea de a-l localiza pe Ossama bin Laden, pe baza informatiilor obtinute de la Khalid Shaikh Mohammed, arestat in Pakistan sambata si considerat numarul trei in ierarhia retelei Al-Qaida. Americanii au dezmintit insa aceasta informatie. Potrivit unui sondaj de opinie, Locul femeii ruse este acasa Locul femeii ruse este acasa, considera 78 la suta dintre rusi, potrivit unui sondaj de opinie realizat de Institutul Romir, dat publicitatii vineri, in ajunul Zilei internationale a femeii. Astfel, patru rusi din zece apreciaza ca principalul rol al femeii este acela de mama, 23 la suta considera ca rolul femeii este acela de tovarasa de viata, iar 15 la suta considera ca rolul de casnica i se potriveste cel mai bine femeii ruse. Sondajul a fost realizat pe un esantion reprezentativ de 1.600 de persoane, barbati si femei, in perioada 27 februarie - 5 martie. Potrivit rezultatelor acestei anchete, doar 15 la suta din persoanele intervievate o vad pe femeia rusa jucand un rol in lumea afacerilor si doar 2 la suta in viata politica. Pentru aproape o treime din rusi (29 la suta) nu exista in prezent o femeie care sa constituie un simbol national. Doar 9 la suta apreciaza ca un simbol al femeilor ruse este prima femeie cosmonaut, Valentina Tereskova, care a zburat in spatiu pe 16 iunie 1963, pe locul doi, cu 8 la suta, clasificandu-se cantareata Alla Pugaciova, iar pe locul trei, cu 6 la suta, Ludmila Putina, sotia actualului presedinte al tarii. Oamenii de stiinta mai spulbera o prejudecata: Pisica neagra nu aduce ghinion Pisica neagra, considerata in multe culturi simbol al esecului si ghinionului, este in realitate mult mai norocoasa decat surorile ei de culoare mai deschisa. Un studiu, adus in atentia cititorilor de catre revista de specialitate "The New Scientist", demonstreaza ca pisicile si-au dobandit blanita neagra in procesul evolutiei, exclusiv pentru a supravietui conditiilor vitrege. Potrivit studiului amintit, mutatiile care au dus la schimbarea blanii pisicilor in negru sunt legate de aceeasi familie genetica de care apartin si mutatiile legate de SIDA, si oamenii de stiinta nu exclud ca pisicile negre sa aiba o imunitate sporita la diverse boli. Exemplare de culoarea taciunelui se intalnesc la 11 din 37 de specii de feline existente in prezent in lume, afirma oamenii de stiinta americani. Studiul, realizat de grupul de cercetatori de la Institutul national american de cercetare a cancerului din Marryland, afirma ca pisicile de culoare neagra au avantajul de a se ascunde mult mai usor de urmaritori. Saddam isi indeamna soldatii sa inoate Presedintele irakian, Saddam Hussein, le-a cerut militarilor sa faca exercitii de inot, pentru a-si imbunatati performantele si pentru a ajunge sa poata sta in apa o zi intreaga. "Nu uitati inotul. Cand eram ca voi, nu inotam numai o ora sau doua, ci inotam cat de mult puteam", a afirmat presedintele irakian, in cursul unei intalniri cu soldati si ofiteri. "Soldatii trebuie sa invete sa inoate, dand dovada de rezistenta si de perseverenta, pentru ca un combatant sa poata petrece o zi intreaga in apa", a adaugat el, precizand ca "este mai usor de inotat in mare decat intr-un fluviu, datorita salinitatii". Saddam Hussein este cunoscut drept admirator al natatiei, televiziunea irakiana prezentand de mai multe ori imagini ale acestuia in timp ce traversa fluviul Tigru. Sanii artificiali imping la sinucidere Oamenii de stiinta suedezi si danezi au ajuns la concluzia ca riscul de sinucidere este mai ridicat la femeile cu sani falsi decat la alte reprezentante ale sexului frumos, sustine un articol publicat in revista de medicina "British Medical Journal". Dupa cum afirma d-na Veronica Knut, cercetator-epidemiolog la Centrul universitar medical din Ulrich, care a studiat cazurile a 3.521 de femei care au "beneficiat" de implant de sani in perioada anilor 1965-1993, s-a descoperit ca 15 foste paciente ale chirurgilor-cosmetologi s-au sinucis. "Rezulta ca, proportional, femeile care si-au implantat sani de silicon si-au incheiat in acest fel socotelile cu viata de trei ori mai des decat cele care nu au apelat la o astfel de operatie cosmetica", a apreciat cercetatoarea, care a precizat ca, in general, incercarile de sinucidere s-au produs cam la 10 ani dupa "vizita" la chirurgul-cosmetolog. Oamenii de stiinta au ajuns, de asemenea, la concluzia ca dorinta de marire artificiala a sanilor poate fi inclusa intre problemele psihologice, ca si proasta apreciere de sine si nemultumirea legata de "inzestrarea fizica" naturala. Ei au propus chirurgilor sa incerce sa descopere deviatiile psihologice ale pacientelor care-si exprima dorinta de a-si mari sanii. "Potrivit datelor pe care le detinem, chiar si dupa o operatie efectuata cu succes pacienta nu reuseste sa scape de disconfortul sufletesc", a subliniat Knut. Ca si orice alta interventie chirurgicala, operatia de corectare a sanilor prezinta un anume risc pentru paciente. Printre urmarile cele mai neplacute se numara formarea cicatricelor cheloide, precum si riscul sporit de cancer al glandei mamare.
Hans Blix a prezentat ultimul raport asupra Irakului, inainte de razboi
Seful UNMOVIC nu a gasit instalatii de producere sau stocare a armamentului biologic * Distrugerea rachetelor Al Samoud - "o masura substantiala de dezarmare" * Seful AIEA nu a gasit indicii ca Bagdadul si-a reluat programul nuclear * Blix si El Baradei recomanda prelungirea inspectiilor
Seful inspectorilor ONU in Irak, Hans Blix, a prezentat, ieri, in fata Consiliului de Securitate, un nou (si probabil, ultim) raport asupra stadiului inspectiilor, ale carui concluzii pot fi decisive in dezbaterile ce vor urma, asupra oportunitatii unei nou rezolutii care ar autoriza o interventie in forta in Irak. Ca si in penultimul sau raport de acum trei saptamani, Blix a anuntat ca misiunea UNMOVIC face progrese, ca inspectorii ONU intampina "dificultati relativ mici" din partea autoritatilor de la Bagdad, care au inceput sa coopereze "in mod satisfacator". El a subliniat ca, incepand din ianuarie, datorita intensificarii presiunilor asupra regimului de la Bagdad, procesul de dezarmare a Irakului s-a accelerat considerabil. Mai mult, datorita avioanelor-spion puse la dispozitie de Franta, inspectiile au devenit "mai amanuntite si mai profesioniste", a spus Blix. Seful UNMOVIC a anuntat ca echipa sa "nu a gasit pana in prezent nici o instalatie subterana de producere sau stocare a armamentului biologic". De asemenea, el a apreciat pozitiv inceperea procesului de distrugere a rachetelor irakiene Al-Samoud 2, "o masura substantiala de dezarmare", si a anuntat ca in ultima saptamana, 37 de astfel de rachete au fost distruse. Totusi, Hans Blix a declarat ca regimul de la Bagdad pune la dispozitia inspectorilor ONU prea putine documente care sa ateste distrugerea armamentului bacteriologic detinut inainte de 1991, aceasta reprezentand principalul impediment in calea unei bune cooperari a irakienilor cu Natiunile Unite. De asemenea, el a afirmat ca intervievarea savantilor irakieni decurge intr-un ritm prea lent, desi o parte dintre acestia au putut fi chestionati fara ca autoritatile irakiene sa fie prezente. In incheiere, seful UNMOVIC s-a pronuntat pentru prelungirea inspectiilor in Irak si a apreciat ca, in cazul unei cooperari depline a autoritatilor de la Bagdad, "dezarmarea totala a Irakului este o chestiune de luni de zile". Si seful Agentiei Internationale pentru Energie Atomica, Mohammed El Baradei a recomandat prelungirea inspectiilor; el a anuntat ca nu a gasit nici un indiciu asupra reluarii activitatii nucleare a Irakului. El Baradei a explicat ca tuburile de aluminiu detinute de irakieni nu au fost destinate unor echipamente care ar fi putut fi folosite pentru rafinarea uraniului pentru fabricarea armelor nucleare. Ministrii de externe ai statelor membre ale Consiliului de Securitate urmau sa comenteze, apoi, raporturile celor doi oficiali internationali, dupa care sa continue discutiile, cu usile inchise, asupra propunerii americano-britanice privind aprobarea unei a doua rezolutii care sa autorizeze folosirea fortei in Irak. Avand in vedere ca rapoartele celor doi furnizeaza argumente, in egala masura, si taberei "pacifistilor", in frunte cu Franta, Rusia, China si Germania, dar si taberei "interventionistilor", era de asteptat ca pozitiile acestora sa ramana neschimbate, un compromis in privinta situatiei din Irak fiind tot mai greu de realizat

Actorii de la Hollywood, amenintati sa fie pusi pe lista neagra
Sindicatul Actorilor de Cinematograf din America (Screen Actors Guild) si-a exprimat, intr-o declaratie speciala, nelinistea fata de tendinta ca persoane din lumea filmului care se pronunta impotriva razboiului din Irak "sa fie pedepsite prin pierderea dreptului la munca, datorita vederilor lor". Este vorba, intre altii, de cunoscutii actori Martin Sheen si Sean Penn. Primul dintre acestia, care, culmea ironiei, joaca rolul presedintelui american fictiv din popularul serial "Viata la Casa Alba" (West Wing), prezentat si pe unul din canalele noastre tv, a initiat asa-zisul "Mars virtual asupra Washingtonului", Casa Alba, Pentagonul si alte institutii oficiale fiind literalmente inundate de mesaje antirazboinice transmise prin telefon, fax si Internet. Or, patronii retelei NBC, sub egida careia este turnat serialul, l-au avertizat pe Sheen ca isi risca pozitia datorita opiniilor sale politice. Sean Penn, la randul sau, care a publicat pe o pagina intreaga din Washington Post un mesaj de protest, s-a pomenit ca i s-a retras rolul ce urma sa-l joace in viitorul sau film Why Men Shouldn't Marry. "Asemenea acte socante demonstreaza ca, pentru unii, lectiile istoriei au ramas neintelese", se arata in declaratie, cu referire directa la "vanatoarea de vrajitoare" din perioada anilor '50, cand numerosi actori si scenaristi de la Hollywood banuiti de simpatii de stanga si-au pierdut slujbele si nu au mai gasit alte angajamente. "In timpul acestei perioade rusinoase, industria cinematografica s-a ploconit in fata acestor campanii calomnioase, in loc sa se ridice in apararea principiilor cuprinse in documentele fundamentale ale natiunii", afirma declaratia, conchizand ca ideea unor noi liste negre este de netolerat. Protestul Sindicatului Actorilor a fost imediat insusit de Sindicatul Scenaristilor de la Hollywood si de cel al lucratorilor din teatrele americane.
Pachetul anti-anticoruptie
Noaptea tarziu, la Palatul Victoria. Sepepistii motaie, visand care la Anna Lesko, care la Marinela Nitu, care la gazonul de pe "Lia Manoliu" si la debarcarea lui Mitica de la Liga. Cladirea e invaluita de bezna. In sala de videoconferinte, se furiseaza, la un moment dat, un personaj cu semnalmentele demnitarului S.Mih. alias Michi Sp.. Sub brat, cara un colet de dimensiunile unui porthart. Cu mare bagare de seama, porneste instalatiile la lumina palida a unei lanterne acoperite cu o sapca promotionala din 2000. Una alba, pe care scrie, cu albastru, "PDSR - aproape de oameni, impreuna cu ei"... S.Mih.(soptit): Baaa! Pssst! Mischie, Culita, dormiti, ba? Mischie: Nooo. Nea Michita, pai se poa'? S.Mih.: Sssst! Mai incet, ba ca ne aude astia... Mischie: Doarme toti, nea Michita, la ora asta. S. Mih.: Paza buna, stii mata cum vine chestiile astea... Culita: Zi-i nea Michi, c-avem biznisuri. Taim iz mani. S. Mih.: Da, ba, nene. Fiti atenti acilea la mandea: maine dam drumu' la pachetu' ala da rahat... Culita: A-ha, o tranzactie cu ingrasaminte naturale. Cat e comisionu'? S.Mih.: Nu ma, uite ce zic io si ce-ntelege el. La lege ma, la aia cu anticoruptia! Mischie: Hait, ne fripseram! S.Mih.: Ba, ia gata, nu va mai lamentati. Beliti ochii la mine, ce-am io aci? Culita: Un bax. Mischie: Ne bagaram, ca ailalti, la tigari? S.Mih.: Hai, plimba ursu'! E pachetu' anti-anticoruptie, ba! Trusa noastra de prim-ajutor. Ia uite aci, stii ce-i asta? Mischie: Sampon? Prenadez? Oja? Dus gel? S.Mih.: Mucles! E un fel da mistar Promptar d-ala, curata tot. Toate mizeriile de da astia pa bancnote cu ele sa te prinda la flagrant. Asta stiti ce e, ma? Culita: Superglu? S. Mih.: Daca vine gorobetii da la peneau si te-ai ginit ca prostu' abia cand aia e la tine-n antecamera de s-a udat secretara toata, dai cu maglavaisu' asta pa parai, p-orma-nghiti. Cu un tub halesti cam un milion, in hartii d-o suta... Mischie: Pai nu te ia borala? S. Mih.: Nu, ca e buni la gust. Zici ca-i salata. Boon, trecem la rechizite. Cerneala simpatica da toate felurile, ciunga da sters la oha semnatura pa acte. Ma rog, unele e cunoscute... Culita: Da' chestia aia micuta ce-i? S.Mih.: Cica un cip, o discheta, dracu' s-o pieptene, ma rog, astia da la tehnic stie. E, dracovenia asta transfera contu' da la calculatoru' d-aci, la unu' da unde vrea muschii tai. La insulele Sansel, la Caimacam. Ma rog, scrie la instructiuni... Mischie: Auzi, bre nea Michita? Io tot nu pricepui la ce foloseste toate astea. Adica, chiar e groasa cu legea asta? S. Mih.: Este. Si vezi cum faci cu euroii aia ai tai da la UE... Culita: Si, administrativ, cum facem? S.Mih.: Va vine coletele cu posta speciala. S-aveti grije sa apuce toti baietii...
Mi-as dori copii care sa iubeasca muntele
ne marturiseste Georgeta Dinet, salvamontist voluntar
Se numeste Georgeta Dinet, are 29 de ani, a absolvit Facultatea de Chimie, este asistent medical la reanimare si, in timpul liber, salvamontist voluntar. Paradoxal, a descoperit muntele tarziu, in facultate. A fost, spune ea, dragoste la prima vedere. S-a casatorit cu un salvator montan si a devenit ea insasi parte din echipa. De mai bine de 5 ani, patruleaza pe creasta Fagarasului si participa la interventiile Centrului Salvamont Curtea de Arges, cot la cot cu colegii de sex opus. - Femeile-salvamontist din Romania se numara pe degetele de la o mana. Cum va descurcati intr-un domeniu care poarta eticheta "rezervat exclusiv barbatilor"? - Sincera sa fiu, m-am obisnuit si imi place. Nu simt ca se face o diferenta intre mine si ceilalti. Din echipa noastra mai face parte o femeie, Alina Ene, care e tot asistent medical. Nu am auzit-o niciodata plangandu-se ca ar fi, stiu eu, discriminata. Suntem toti camarazi, prieteni... iar noi, fetele, incercam tot timpul sa nu ne aratam mai prejos de coechipieri. Amandoua am reusit performante apropiate de cele ale colegilor, asa ca nu avem de ce sa ne rusinam. Mai avem si atuul ca putem sa dam un ajutor calificat. - Ce lucruri deosebite ati reusit sa faceti ca salvator montan? - In primul rand, am reusit sa termin scoala de salvamont. Asta inseamna cursuri de alpinism, de tehnici de catarare, de salvare in abrupt, despre cum se poate scoate un accidentat dintr-un perete sau dintr-un loc unde nu poti sa patrunzi decat pe coarda... Imediat dupa absolvire, am participat la un raliu salvamont. Nu mai stiu ce loc am luat, dar am reusit sa tin pasul cu ceilalti fara probleme. - Ati participat la o actiune mai deosebita de salvare? - Ultima este cea de anul trecut, cu cei 4 speologi care au fost surprinsi de avalansa. A fost cea mai urata experienta a mea. Nu am gasit decat corpul neinsufletit al unuia dintre ei. Si acum mergem periodic in zona sa verificam care mai este starea zapezii. Asteptam sa fie vremea si momentul potrivit pentru a-i gasi si pe ceilalti. In rest, am avut intamplari de rutina, ca sa le zic asa: entorse, fracturi, luxatii, probleme cu glicemia... In fapt, intamplari cu final fericit, cred eu, pentru ca am reusit sa intervenim la timp si sa transportam accidentatul pana la un punct unde sa primeasca toate ingrijirile necesare. - Cum ati ajuns salvamontist? - Mi-a placut muntele de mica, dar am urcat cu rucsacul in spate abia la 21 de ani. In facultate am avut niste prieteni care m-au luat cu ei in excursii, mi-au facut cunostinta cu cativa membri din vechea echipa salvamont din Curtea de Arges. Cand s-a desprins o "aripa" noua, m-am alaturat si eu grupului ca asistent medical. Asa mi-am cunoscut actualul sot. De cand ne-am casatorit, mergem impreuna la actiunile pe munte. Si patrularea o facem impreuna, vara avem in program cel putin 10 zile de patrulare. - Ce inseamna patrulare? - Mergem pe trasee, pe creasta, pe vai, in zona Fagarasului deservita de Salvamont Curtea de Arges, adica intre tunelul de la Cota 2000 pana pe Varful Moldoveanu. Ajutam pe cine gasim in impas, dam sfaturi si indicatii de traseu drumetilor... - Va lasa de la serviciu? - Aici e un pic mai complicat. Tot ceea ce facem ca salvamontisti o facem in timpul nostru liber. Inainte, salvatorii erau scosi din productie, acum fiecare se descurca cum poate. Trebuie sa-mi fac rost de libere; daca e nevoie rapid de prezenta mea in echipa, in cazul unei interventii de urgenta, trebuie sa gasesc imediat o colega care sa ma inlocuiasca. Pana acum, am reusit intotdeauna sa fac schimb de ture cand a fost nevoie. - Cum reactioneaza turistii cand le dati sfaturi? - Lumea nu ne prea ia in serios, pentru ca salvamontul nu are inca in constiinta turistului locul pe care il merita. Si mai e si romanul care se pricepe la toate... Daca ii spui ca nu e bine echipat sau ca nu se face sa arunce oriunde gunoaie, te priveste chioras, ca si cum ti-ar spune: "Da' tu cine esti"? - Ati intalnit multi betivi pe munte? - Nu am avut intamplari de genul asta. Fagarasul e un munte greu. Vin si acolo destui cheflii, dar in general stau la cabane, nu se aventureaza pe creasta. Nu suntem totusi Valea Prahovei. - Nu vi se intampla sa va sfatuiasca sotul s-o lasati mai moale cu salvamontul si sa petreceti mai mult timp pe-acasa? - Nu. (rade, n.n.) - Copii aveti? - Nu inca. - Dar daca ati avea, ati renunta la salvamont? - Nu. Primul nostru gand ar fi sa vedem cand micutul e disponibil ca sa-l putem cara in rucsac. Cred ca la 2 ani cel tarziu micutul ar fi cu noi pe traseu. - Unde vi se pare mai interesant sa lucrati, in spital sau pe munte? - Pe munte, meseria de asistent medical e o provocare, pentru ca ai posibilitati limitate de a acorda ajutor. Sunt chestiuni profesionale pe care pe munte nu-mi permit sa le fac pentru ca nu am mijloacele necesare. Nu pot pentru ca nu am cu ce. Acolo, sus, sa acorzi ajutor inseamna sa te descurci cu ce ai: sa stii sa stopezi o hemoragie, sa faci un masaj cardiac eficient in caz de stop respirator, sa transporti corect victima in cazul unei fracturi de coloana... De fapt, in traseu cel mai mare ajutor este un transport corect al accidentatului pana la locul unde poate primi cu adevarat ingrijiri de specialitate. Oricum, imi place mai mult la munte decat la serviciu (rade, n.n.). - De ce va temeti cel mai tare? - De avalanse. - Aveti superstitii? Purtati talismane, mascote, amulete, faceti semne, noduri etc. inainte de a pleca la o interventie? - Nu, nu sunt superstitioasa, sunt omul momentului. Actionez cand e nevoie de mine. Totul e sa am suficient timp. Si bani. La capitolul finantare, salvamontul romanesc nu sta stralucit. - V-ati gandit vreodata sa participati la expeditii prin alti munti decat cei din Romania? Aveti tentatia Everestului? - Himalaya este un vis... dar nu stiu daca fizic as fi capabila sa fac fata. Cred ca trebuie sa fii foarte bun ca sa reusesti asa ceva. As incerca insa un patru mii de metri... - Care credeti ca sunt calitatile unui bun salvamontist? - Trebuie sa aiba suflet, in primul rand. Trebuie sa fie un bun prieten si un om de nadejde, pe care te poti baza. Un om capabil sa-si dea viata ca sa mai salveze una. Un om corect cu el si cu cei din jur. - Calitati fizice? - Nu trebuie sa fie un sportiv de performanta, ci o persoana capabila sa ajunga aproape oriunde cu ajutorul tehnicilor de specialitate. Un salvamontist adevarat e intotdeauna constient ca trebuie sa ajunga intreg la locul accidentului ca sa fie in stare sa-l mai ajute si pe celalalt. - Ce va doriti cel mai mult pentru dumneavoastra? - Imi doresc sa pot sa merg pe creste pana la o varsta cat mai inaintata si as vrea ca si copiii mei sa iubeasca muntele. - Ceva sfaturi ati da femeilor care ar dori sa devina salvamontist? - Le-as spune ca si o femeie poate sa faca fata provocarilor muntelui la fel de bine ca un barbat... si le-as sfatui sa incerce sa le dea peste nas barbatilor care se lauda ca ei pot totul si noi mai putin.

Americanii - atacati de un terorist comunitar
Atacul terorist impotriva militarilor americani de pe Aeroportul Kogalniceanu a fost declansat fix la ora 9. Operatiunea, precisa si nemiloasa precum o factura a RADET-ului, l-a luat complet prin surprindere pe sergentul John Smith. Sergentul, un parasutist calit prin Afganistan si Bosnia, s-a pomenit brusc in fata cu o adevarata fiara care i-a sarit direct la jugulara. Conform rapoartelor unor martori oculari care au dorit sa-si pastreze integritatea corporala, Smith a incercat intai sa pareze atacul cu pusca. Degeaba, adversarul era complet dezlantuit. Apoi sergentul, care e specialistul batalionului 31 in lupta corp la corp, a incercat o lovitura de secerare cu piciorul. Fara efect. In final, dupa ce a lasat pe campul de lupta pusca si o jumatate de uniforma, Smith a ajuns la infirmerie, cu rani grave. Imediat dupa acest incident, baza militara a trecut in starea de alarma avansata de lupta - Defcon 3 bis, ca Defcon 2 era candva sa fie fatala. Si Defcon 3 bis a echivalat cu aplicarea urgenta a unor masuri draconice. Astfel, in perimetrul bazei, militarii americani nu mai patruleaza acum decat cu transportorul blindat. Apoi, sectia locala a CIA a intocmit portretul-robot al agresorului, care a fost afisat peste tot. Acesta poate fi recunoscut usor dupa faptul ca scrasneste mereu din dinti, e corpolent si are o privire fixa. Deseori, la gura ii apare o spuma verzuie si, cu aceasta ocazie, scoate urlete puternice. Prefera atacul pe la spate, iar daca actiunea nu reuseste, o ia la fuga rapid. Dar, cu toate eforturile americanilor, agresorul, care a primit numele de cod "Vadimut", n-a fost de gasit. Nici macar fotografierea din satelit a zonei n-a ajutat la nimic, ca scanerele n-au putut fi setate la gropile din Romania. Pana la urma, s-a stabilit ca teroristul e un membru fanatic al organizatiei Al Ham Ham, care e filiala locala din Romania a lui Al Quaida. Dar acest lucru a fost la fel de folositor ca un control al OPC-ului in Piata Crangasi. Pana la urma, fanaticul Vadimut a muscat din nou. De data asta, potaia, o corcitura ciudata dintre un doberman si un pechinez, a lasat un Hummer fara roti, sabotand in acest fel tehnica de lupta americana. A urmat instalarea unor senzori de miscare, senzori de caldura, dar tot degeaba. Peste doar o ora, Vadimut a capsat, scurt, un colonel. In final, disperati, americanii au solicitat ajutorul de specialitate al romanilor. Din pacate, Traian Basescu, expertul in caini comunitari, n-a putut fi gasit, asa ca s-a apelat la un alt specialist. Si, in zece secunde, nea Gigi, maturatorul bazei, a venit cu solutia: "Dom'le, nu va mai plimbati, dom'le, p'acilea cu hamburgerii in mana, ca e de jale. Pai voi stiti de cand io si Vadimut n-am mai simtit miros de carne?"
Garda Financiara din Italia a descoperit ca o singura firma a dat zeci de milioane de euro comisioane medicilor
Cinci milioane?" "Da, cinci milioane" "Lire?" "Da, adica doua si jumatate..." "Hai, 2,8! Hai, nu sta la targuiala, pentru ca asta vrea ce vrea si celalalt." "La dracu!" "Asta e problema. Cash! Factura! Atunci trebuie sa faca ceva pentru noi, nu stiu ce, o relatie, un protocol, ceva..." "Dar cu protocolul e o problema, ca se descopera jocul." "Atunci ce ar putea face pentru 5 milioane?" "Ma lasi sa ma gandesc?" "In realitate el foloseste mult Glasidim si Zofran, e chiar prietenul nostru si asta ar fi o cerere mica in plus..." Fragmentul de mai sus este o inregistrare a unei convorbiri telefonice. Interlocutori: reprezentanti sus-pusi ai firmei producatoare de medicamente GlaxoSmithKline. Subiectul: cum sa acopere cu acte recompensa de 5 milioane de lire italiene data unui medic pentru a prescrie pacientilor produsele firmei. Cu cateva luni in urma, ziarul Adevarul denunta dumpingul pe care firma Glaxo il practica in Romania, oferind gratuit bolnavilor medicamentul pentru astm Seretide, numai prin intermediul anumitor medici. Acum, aceeasi companie se afla in centrul unui urias scandal de coruptie din Italia, unde Garda Financiara detine peste 13.200 de ore de inregistrare a unor conversatii intre medici si reprezentantii firmei. Potrivit cotidianului La Repubblica, GlaxoSmithKline, una dintre cele mai mari companii farmaceutice din lume, a cumparat in total 3000 de medici, cu 100 milioane de euro. Schema era simpla: cu cat acestia prescriau mai multe medicamente produse de Glaxo, cu atat primeau "comisioane" mai mari, sub forma de cadouri, calatorii in strainatate sau chiar bani lichizi. "Cadourile" mergeau de la 5000 de lire italiene pentru doctorii mai putin "productivi" sau mai putin renumiti, pana la 50 milioane lire pentru medicii primari sau profesorii universitari, directori de spitale sau de farmacii. Computere de 5000 de euro, "congrese stiintifice" in Caraibe sau "cursuri de formare profesionala" la Monte Carlo, in timpul Marelui Premiu de Formula 1 s-au numarat si ele printre "recompensele" acordate medicilor fideli. Cand era vorba de bani lichizi, acestia apareau in scripte ca plati pentru asa-zise colaborari sau consultanta acordata unei societati de servicii asociata lui Glaxo, pentru programe fictive de cercetare sau burse inutile de studiu. Strategia, potrivit autoritatilor italiene, era urmatoarea: daca se investeau 6 milioane de lire in cadouri pentru un doctor, aceasta investitie trebuia sa aduca 66 milioane in vanzari de medicamente Glaxo, ca urmare a recomandarilor medicului. Ancheta Garzii Financiare a inceput intamplator anul trecut, cand un control de rutina al Finantelor a gasit in bilantul Glaxo suma de 100 milioane euro rezervata "altor forme de promovare" si o serie de circulare interne si e-mailuri in care reprezentantii erau avertizati sa nu foloseasca un limbaj compromitator cand prezinta medicilor filozofia "comisioanelor". Desi a mai fost tinta unei astfel de anchete si in Germania, anul trecut, firma GlaxoSmithKline s-a aratat surprinsa si dispusa sa colaboreze cu autoritatile. In acelasi timp insa, un reprezentant intervievat de La Repubblica declara nonsalant: "si fabricantii de caramele dau cadouri celor care vand o anumita cantitate de produs."
Teatru si analize gratuite
Cu ocazia Zilei Femeii, Teatrul Evreiesc din Capitala va fi gazda, incepand cu ora 12, unui spectacol dedicat frumusetii femeilor la varsta de 50 de ani. Spectacolul este oferit gratuit si va fi sustinut de actrita Tora Vasilescu. Incepand cu ora 10 in holul teatrului se va putea face, tot gratuit, determinarea densitatii minerale osoase. Odata cu aparitia menopauzei, femeia este tinta unei serii de modificari, printre care si scaderea in inaltime, ca o consecinta a osteoporozei. Scaderea in inaltime este un semn important al existentei unei fracturi vertebrale. Riscul de fractura este dependent atat de valoarea masei osoase, cat si de factorii de risc individuali, identificarea acestora jucand un rol foarte important in prevenirea aparitiei ostoporozei. Din aceasta cauza, din alimentatia zilnica a unei femei de varsta a treia nu trebuie sa lipseasca produsele bogate in calciu, precum si un aport de 1.500 miligrame de calciu si 800 de unitati de vitamina D.
Spune-mi ce mananci ca sa-ti spun cum traiesti
Regimul de slabire "cu morcovi" Persoanele supraponderale sunt tentate mereu sa testeze retetele "la moda" pentru a atinge greutatea ideala. De cele mai multe ori, regimul ales este foarte costisitor, iar restrictiile impuse devin o corvoada pentru cei care aspira la statutul de persoane suple. Regimurile pe baza de legume - morcovi, cartofi -, sau cel cu orez, s-au bucurat de mare succes. Mai mult, acestea permit eliminarea factorilor de risc, evitand imbolnavirile ulterioare. Morcovii sunt surse de betacaroten, combat anemia, regleaza activitatea ficatului, fluidifica bila si-i menajeaza pe cei bolnavi de enterocolite si gastrite. Cantitatea zilnica: 750-1.000 g morcovi * Inainte de micul dejun (cu 15-30 minute): o lingurita de miere pusa intr-un pahar cu apa in care adaugam si o lingurita de otet de mere. * La micul dejun: o ceasca de ceai (de fructe de padure sau rozmarin - pentru ca sunt revigorante) si 400-500 g morcovi. Acestia se dau pe razatoare cruzi si se amesteca cu 2 lingurite ulei de masline. Nu se adauga sare. In locul acesteia, peste ratia de morcovi, se presara patrunjel sau marar, taiate marunt. Ora 11: o ceasca ceai (acelasi cu cel de la micul dejun), apa minerala (2 pahare), suc de fructe (mere, mandarine, portocale, pere) diluat cu ceai. Ora 14: o farfurie cu supa calda de zarzavat (250-500 g morcovi) fierti asezonati cu verdeata. Ora 17: Ceai de plante, apa minerala, suc de fructe sau legume diluat cu ceai sau apa minerala. Cina: o farfurie cu supa calda de zarzavat, ceai de tei. Dupa ora 20, se consuma putine lichide. Este bine ca ora de culcare sa fie 22,00-22,30. Regimul dureaza 3-4 saptamani, in functie de cate kg trebuie "topite". Dupa terminarea acestui regim, pentru a evita depunerea kilogramelor pierdute, regimul se practica de doua ori pe saptamana. Terapeutii recomanda terapia cu morcovi persoanelor timide, dar si acelora care au fost dezamagite de persoanele de incredere.
Asigurarile impotriva oboselii
Sunt medici care lucreaza si 36 de ore, non-stop. Cu garzi, cu contravizite, cu consultatii in policlinica, se aduna. Ce eroi, ar putea zice unii! Ce de greseli, sustin specialistii! Majoritatea studiilor efectuate in clinicile occidentale au demonstrat ca oboseala este un "virus" mortal. Majoritatea greselilor medicale au drept cauza oboseala. De altfel, s-a constatat ca indemanarea unei persoane care nu a dormit 24 de ore este la fel de scazuta ca a unui om beat pulbere. Medicii nu s-au plans pana acum ca dupa serviciu intra in garda si a doua zi se intorc la serviciu, chiar daca nu au apucat sa atipeasca nici un minut toata noaptea. Nici organizatiile sindicale nu au protestat, desi "orarul" cadrelor medicale incalca nu numai noul Cod al Muncii, ci si reglementarile care au functionat inca din vremuri socialiste. Firesc, caci garzile aduc sume substantiale la salariu, ba deseori depasesc ca pondere "incadrarea de baza". E in regula, dar ce vina au bolnavii? In fond, greselile medicale ii afecteaza pe acestia. Situatia din Occident e in mare masura asemanatoare. Dar acolo, cum spuneam, se fac studii si se incearca o normare a muncii ceva mai protectiva, atat pentru medici, cat mai ales pentru pacienti. De ce? Fiindca au intervenit Asigurarile. Toti medicii sunt asigurati, pentru cazul in care gresesc si trebuie sa ofere compensatii victimelor. Iar cu firmele de asigurari nu se glumeste. Pana in aceasta saptamana, la noi asigurarile pentru culpe medicale erau luate in ras. Medicii isi evaluau riscuri de... 10 milioane de lei. Adica, daca unui bolnav i se amputa piciorul drept, in loc sa i se scoata apendicul (ceea ce, de altfel, s-a si intamplat in 2000), firma platea victimei o despagubire de trei sute euro. Doar carjele costa mai mult, fara a mai aminti proteza sau daunele materiale si morale! Casa Nationala de Asigurari pare a fi inteles ca trebuie sa faca ordine pe piata de profil. Sistemul de acoperire a daunelor, in vigoare inca de la infiintarea Casei, a fost unul improvizat, fara criterii si discernamant, risipind fondurile la zeci de companii. Paradoxal, dar desi medicii se asigurau pentru sume derizorii, pretul platit pe mia de lei asigurata era mult mai mare decat ceea ce se poate obtine prin licitatie. Achizitia, cu preturi mici, a unor pachete mari de servicii sau bunuri, reprezinta o explicatie pentru performantele manageriale din Occident. Asociatii de spitale care cumpara in comun medicamente, pentru a primi discounturi mai mari, pot fi un exemplu pentru managerii romani care comanda "cu sacosa". La despagubirile pentru "malpraxis", cum sunt denumite greselile medicale, Asigurarile au reusit sa impuna ordinea, pentru ca medicii nu au avut de ce sa obiecteze. Abia cand or sa incerce sa intervina si in sistemul achizitiilor, s-ar putea sa dea Asigurarile semne de oboseala.
Gravidele si lehuzele beneficiaza de medicamente gratuite
Daca nu au nici un venit sau daca au venituri mai mic decat salariul de baza minim brut pe tara, femeile insarcinate sau lehuzele beneficiaza de asigurare sociala de sanatate, fara a plati contributia de 6,5 la suta. Chiar daca nu sunt asigurate, ele au dreptul la monitorizarea evolutiei sarcinii si a lauziei, serviciile fiind suportate de Casa de Asigurari. In ceea ce priveste medicamentele pentru tratamentul ambulatoriu, femeile gravide si lehuzele au dreptul la prescriptii medicale gratuite. In cazul in care prescriptia depaseste cele 2 milioane de lei, este necesar avizul prealabil al casei de asigurari de sanatate de care apartine pacienta. Pentru afectiunile acute si subacute, reteta este valabila 24 de ore de la eliberare, in mediul urban, si 48 de ore in mediul rural. In cazul afectiunilor cronice, prescriptia medicala este valabila maximum 30 de zile de data emiterii.
Ultima ora in medicina
Tigaretele din ciocolata indeamna la fumat Tigaretele din ciocolata pentru copii nu sunt atat de inofensive precum par, atrag atentia specialistii. Ele constituie o incitare la tabagism si contribuie la recrutarea viitorilor fumatori din randul celor mici. Un doctor britanic recomanda chiar interzicerea comercializarii acestui tip de tigarete, cu atat mai mult cu cat ambalajul lor prezinta similitudini frapante cu pachetele reale de tigarete si conventia-cadru de lupta anti-tabac recomanda interzicerea acestui tip de produse care ar putea atrage minorii spre consumul de tutun. Hibernarea - cheia tratamentului impotriva osteoporozeiIntelegerea lungii perioade de hibernare a ursilor ar putea fi cheia tratamentului pentru osteoporoza, sustine un studiu american. Analizand esantioanele de sange de la ursii negri care hiberneaza in Virginia, cercetatorii au descoperit ca, diferit de ceea ce se intampla la om, inactivitatea acestor animale nu are repercusiuni asupra tesutului osos. La oameni, in schimb, regenerarea osoasa este incetinita, ba chiar oprita in timpul perioadelor lungi petrecute "la pat" datorate unei maladii sau unui accident. Cercetatorii vor acum sa inteleaga care e mecanismul regenerarii osoase la ursi, pentru a stimula acest proces si la oameni. Aproximativ 80 de milioane de americani sunt afectati de osteoporoza, din care 80 la suta sunt femei. Caravana-refugiu pentru fumatorii japoneziSmoCar, o caravana lunga de 8 metri furnizata de compania de tutun Japan Tobacco (JT), este acum refugiul fumatorilor din capitala japoneza. Furgoneta metalizata, echipata cu aer conditionat si tejghele la care se poate servi o bere sau o cafea, a fost instalata pe data de 20 ianuarie intr-un parc din Tokyo, urmare a unei decizii a primariei de a interzice fumatul pe anumite strazi din centrul orasului. Cei care incalca interdictia si isi aprind tigara in locurile publice sunt amendati cu sume care pot ajunge la 156 de Euro. Aceasta masura a intrat in vigoare din noiembrie anul trecut - de atunci peste 2000 de persoane au trebuit sa plateasca amenda. Greutate mare la nastere - risc crescut de cancer la sanO greutate la nastere mai mare decat media ar putea fi semnul unui risc crescut de cancer la san, dezvoltat inainte de 50 de ani, sustine un studiu anglo-suedez. Cercetatorii au urmarit evolutia a 358 de femei nascute intre 1915 si 1929, studiind incidenta cancerului la san inainte si dupa 50 de ani functie de greutatea lor la nastere, de talie si de perimetrul cranian. Rezultatele indica faptul ca riscul de cancer era multiplicat cu 3,5 la femeile care cantareau mai mult de 4 kilograme la nastere, comparativ cu cele care cantareau in jur de 3 kg. Insa, s-a constatat, greutatea nu este singurul element favorizant; anumite valori ale inaltimii noului nascut si perimetrului craniului sunt asociate unui nivel de risc crescut. Acesti trei parametri trebuie deci luati in considerare ca un ansamblu.
Pe retina
Imaginea prezinta cuplarea unui spermatozoid cu ovulul, in tehnica de fertilizare "in vitro". Fertilizarea in vitro permite femeilor (chiar si dupa menopauza) sa dea nastere unor copii sanatosi, conditia fiind ca ovulul folosit sa fie recoltat de la o femeie tanara. In Romania s-au nascut recent, in Clinica "Panait Sarbu" din Capitala (la Departamentul de Reproducere Umana Asistata), copiii cu numarul 100 si 101, conceputi prin fertilizare in vitro. Unul dintre ei a fost conceput prin fertilizare clasica, iar cel de-al doilea printr-o tehnica mai noua de micromanipulare, intitulata ICSI (Intra Cytoplasmatic Sperm Injection). Aceasta consta in injectarea artificiala a spermatozoidului in interiorul unui ovul. Primul copil obtinut prin fertilizare in vitro la Clinica "Panait Sarbu" va implini in curand trei ani. Informatii legate de serviciile oferite de clinica, rezultate, personal sau programari se pot afla pe Internet
Teatru si analize gratuite
Cu ocazia Zilei Femeii, Teatrul Evreiesc din Capitala va fi gazda, incepand cu ora 12, unui spectacol dedicat frumusetii femeilor la varsta de 50 de ani. Spectacolul este oferit gratuit si va fi sustinut de actrita Tora Vasilescu. Incepand cu ora 10 in holul teatrului se va putea face, tot gratuit, determinarea densitatii minerale osoase. Odata cu aparitia menopauzei, femeia este tinta unei serii de modificari, printre care si scaderea in inaltime, ca o consecinta a osteoporozei. Scaderea in inaltime este un semn important al existentei unei fracturi vertebrale. Riscul de fractura este dependent atat de valoarea masei osoase, cat si de factorii de risc individuali, identificarea acestora jucand un rol foarte important in prevenirea aparitiei ostoporozei. Din aceasta cauza, din alimentatia zilnica a unei femei de varsta a treia nu trebuie sa lipseasca produsele bogate in calciu, precum si un aport de 1.500 miligrame de calciu si 800 de unitati de vitamina D.
Spune-mi ce mananci ca sa-ti spun cum traiesti
Regimul de slabire "cu morcovi" Persoanele supraponderale sunt tentate mereu sa testeze retetele "la moda" pentru a atinge greutatea ideala. De cele mai multe ori, regimul ales este foarte costisitor, iar restrictiile impuse devin o corvoada pentru cei care aspira la statutul de persoane suple. Regimurile pe baza de legume - morcovi, cartofi -, sau cel cu orez, s-au bucurat de mare succes. Mai mult, acestea permit eliminarea factorilor de risc, evitand imbolnavirile ulterioare. Morcovii sunt surse de betacaroten, combat anemia, regleaza activitatea ficatului, fluidifica bila si-i menajeaza pe cei bolnavi de enterocolite si gastrite. Cantitatea zilnica: 750-1.000 g morcovi * Inainte de micul dejun (cu 15-30 minute): o lingurita de miere pusa intr-un pahar cu apa in care adaugam si o lingurita de otet de mere. * La micul dejun: o ceasca de ceai (de fructe de padure sau rozmarin - pentru ca sunt revigorante) si 400-500 g morcovi. Acestia se dau pe razatoare cruzi si se amesteca cu 2 lingurite ulei de masline. Nu se adauga sare. In locul acesteia, peste ratia de morcovi, se presara patrunjel sau marar, taiate marunt. Ora 11: o ceasca ceai (acelasi cu cel de la micul dejun), apa minerala (2 pahare), suc de fructe (mere, mandarine, portocale, pere) diluat cu ceai. Ora 14: o farfurie cu supa calda de zarzavat (250-500 g morcovi) fierti asezonati cu verdeata. Ora 17: Ceai de plante, apa minerala, suc de fructe sau legume diluat cu ceai sau apa minerala. Cina: o farfurie cu supa calda de zarzavat, ceai de tei. Dupa ora 20, se consuma putine lichide. Este bine ca ora de culcare sa fie 22,00-22,30. Regimul dureaza 3-4 saptamani, in functie de cate kg trebuie "topite". Dupa terminarea acestui regim, pentru a evita depunerea kilogramelor pierdute, regimul se practica de doua ori pe saptamana. Terapeutii recomanda terapia cu morcovi persoanelor timide, dar si acelora care au fost dezamagite de persoanele de incredere.
Garda Financiara din Italia a descoperit ca o singura firma a dat zeci de milioane de euro comisioane medicilor
"Cinci milioane?" "Da, cinci milioane" "Lire?" "Da, adica doua si jumatate..." "Hai, 2,8! Hai, nu sta la targuiala, pentru ca asta vrea ce vrea si celalalt." "La dracu!" "Asta e problema. Cash! Factura! Atunci trebuie sa faca ceva pentru noi, nu stiu ce, o relatie, un protocol, ceva..." "Dar cu protocolul e o problema, ca se descopera jocul." "Atunci ce ar putea face pentru 5 milioane?" "Ma lasi sa ma gandesc?" "In realitate el foloseste mult Glasidim si Zofran, e chiar prietenul nostru si asta ar fi o cerere mica in plus..." Fragmentul de mai sus este o inregistrare a unei convorbiri telefonice. Interlocutori: reprezentanti sus-pusi ai firmei producatoare de medicamente GlaxoSmithKline. Subiectul: cum sa acopere cu acte recompensa de 5 milioane de lire italiene data unui medic pentru a prescrie pacientilor produsele firmei. Cu cateva luni in urma, ziarul Adevarul denunta dumpingul pe care firma Glaxo il practica in Romania, oferind gratuit bolnavilor medicamentul pentru astm Seretide, numai prin intermediul anumitor medici. Acum, aceeasi companie se afla in centrul unui urias scandal de coruptie din Italia, unde Garda Financiara detine peste 13.200 de ore de inregistrare a unor conversatii intre medici si reprezentantii firmei. Potrivit cotidianului La Repubblica, GlaxoSmithKline, una dintre cele mai mari companii farmaceutice din lume, a cumparat in total 3000 de medici, cu 100 milioane de euro. Schema era simpla: cu cat acestia prescriau mai multe medicamente produse de Glaxo, cu atat primeau "comisioane" mai mari, sub forma de cadouri, calatorii in strainatate sau chiar bani lichizi. "Cadourile" mergeau de la 5000 de lire italiene pentru doctorii mai putin "productivi" sau mai putin renumiti, pana la 50 milioane lire pentru medicii primari sau profesorii universitari, directori de spitale sau de farmacii. Computere de 5000 de euro, "congrese stiintifice" in Caraibe sau "cursuri de formare profesionala" la Monte Carlo, in timpul Marelui Premiu de Formula 1 s-au numarat si ele printre "recompensele" acordate medicilor fideli. Cand era vorba de bani lichizi, acestia apareau in scripte ca plati pentru asa-zise colaborari sau consultanta acordata unei societati de servicii asociata lui Glaxo, pentru programe fictive de cercetare sau burse inutile de studiu. Strategia, potrivit autoritatilor italiene, era urmatoarea: daca se investeau 6 milioane de lire in cadouri pentru un doctor, aceasta investitie trebuia sa aduca 66 milioane in vanzari de medicamente Glaxo, ca urmare a recomandarilor medicului. Ancheta Garzii Financiare a inceput intamplator anul trecut, cand un control de rutina al Finantelor a gasit in bilantul Glaxo suma de 100 milioane euro rezervata "altor forme de promovare" si o serie de circulare interne si e-mailuri in care reprezentantii erau avertizati sa nu foloseasca un limbaj compromitator cand prezinta medicilor filozofia "comisioanelor". Desi a mai fost tinta unei astfel de anchete si in Germania, anul trecut, firma GlaxoSmithKline s-a aratat surprinsa si dispusa sa colaboreze cu autoritatile. In acelasi timp insa, un reprezentant intervievat de La Repubblica declara nonsalant: "si fabricantii de caramele dau cadouri celor care vand o anumita cantitate de produs."
Falsa apendicita duce frecvent la operatii inutile
Durerile aparute brusc in partea dreapta jos a abdomenului te pot face sa crezi ca trebuie sa te operezi de apendicita. Numai ca acest diagnostic se pune dupa mai multe investigatii. Dr. Sorin Paun, medic specialist in chirurgie generala la Spitalul de Urgenta din Capitala, ne-a explicat mai multe despre "falsa apendicita". - Cum se manifesta apendicita acuta? - Debuteaza cu dureri bruste in partea dreapta jos a abdomenului. Cel mai adesea, durerile nu au legatura cu alimentatia sau efortul fizic, dar se accentueaza de la ora la ora si nu cedeaza decat partial la medicamentele antialgice. Durerile pot incepe, in primele 6-12 ore de la debutul afectiunii si in capul pieptului sau langa ombilic iar abia dupa 12-18 ore sa se localizeze in partea dreapta jos a abdomenului. Pe langa durere poate aparea si greata, precum si o stare febrila. - O astfel de durere inseamna intotdeauna apendicita? - Exista o serie de afectiuni care se manifesta printr-o simptomatologie asemanatoare apendicitei. In cazul colicii aparute la rinichiul drept, durerea iradiaza anterior si in jos, coborand chiar pana la nivelul organelor genitale externe. Colica este cauzata de prezenta unei pietre la nivelul rinichiului si/sau ureterului drept. Mai poate aparea si o infectie urinara la acest nivel. Colica renala dreapta este cel mai adesea confundata cu apendicita in practica medicala curenta. Acelasi tip de dureri pot aparea, la femei, in cazul unei anexite drepte, a ovaritei sau chisturilor de ovar drept, precum si a sarcinilor extrauterine tubare drepte cu iminenta de rupere. Acestea sunt afectiuni care necesita si un control ginecologic. De asemenea, durerile pot fi provocate de anumite afectiuni ale colonului de tipul colitei, de o hernie inghinala, de ulcerul gastroduodenal perforat, pancreatita acuta sau colica biliara etc. - Pot exista si cauze care nu necesita o interventie chirurgicala? - Poate fi vorba si de unele afectiuni nechirurgicale. Una dintre acestea ar fi zona zoster, o infectie virala a nervilor care trec prin piele in zona respectiva. La copii, durerile pot fi cauzate de o pneumonie cu iradierea durerii pleurale in abdomenul inferior drept. De asemenea, durerile pot aparea si din cauza tuberculozei la coloana vertebrala. Alte cauze mai pot fi o ruptura traumatica a muschilor abdominali, cu hematom la nivelul abdomenului inferior. Exista si cazuri cand corpii straini inghititi se fixeaza foarte aproape de apendice. Chiar si o gripa poate produce cresterea in dimensiuni si iritatia ganglionilor limfatici, de langa apendice, iar durerea data de inflamatia ganglionara este perceputa ca o durere apendiculara. - Cum se poate pune un diagnostic sigur de apendicita? - In stabilirea diagnosticului, medicul poate apela la metode moderne, cum ar fi ecografia abdominala, tomografia computerizata abdominala sau laparoscopia diagnostica. Totusi, un chirurg trebuie sa simta "apendicita" in varful degetelor, examenul clinic ramand cheia diagnostica in urma careia se stbileste indicatia operatorie. In plus, se fac teste hematologice uzuale, care semnaleaza daca e vorba de o infectie. In lipsa acestora, prea adesea chirurgii scot "degeaba" un apendice neinflamat.
vineri, 28 august 2009
Romania-Georgia 2-1
Dupa un inceput slab de partida in care georgienii au reusit sa inscrie in minutul 12 prin Martveladze care a profitat de o nesincronizare a lui Radoi si Tamas, Romania si-a revenit usor, usor printr-un joc nu tocmai spectaculos insa eficient. Romania a revenit in joc in numai 8 minute inscriind prin Marica dupa o lovitura de cap din centrarea perfecta de pe partea dreapta a lui Cocis, iar Goian avea sa aduca victoria in minutul 71 care a primit o pasa cadou de la un fundas georgian. Piturca a fost insa inspirat prin introducerea noilor talente: Ropotan,Pantilimon si Tanasa care au demonstrat curaj si daruire chiar daca a fost un meci amical.
Ogararu-out tot turul
OGARARU S-A ACCIDENTAT. Dupa ce s-a accidentat, mergand direct la spital, in meciul Romaniei sustinut impotriva Georgiei, Ogararu risca sa piarda toate meciurile ramase din acest sezon. Chiar daca pierderea lui Ogararu e grea pentru Steaua, staff-ul stelist impreuna cu toti jucatorii isi doresc foarte multe victoria in meciul cu Craiova pentru a nu ajunge sa aiba 12 meciuri consecutive fara victorie. Jucatorii stelisti spera intr-un meci frumos, eficient in care sa-si revina din cea mai grea perioada prin care trece din istorie.
Trofeul Carpati la Handbal Feminin 2008
TROFEUL CARPATI LA HANDBAL FEMININ. La Cluj se organizeaza in acest final de saptamana Trofeul Carpati la Handbal Feminin, acolo unde alaturi de nationala Romaniei mai participa Croatia, Ucraina si Germania.
In aceasta ordine in zilele de vineri, sambata si duminica, in direct la Sport.ro, Romania le va intalni pe cele 3 adversare.

Pandurii-CFR Cluj 2-1
GORJENII PUTERNICI ACASA. Debutul etapei a XVI-a a inceput cu o mare surpriza, Cfr a fost invinsa de catre gorjeni fara mari emotii. Desi au reusit sa ajunga pe podium in etapa precedenta, acum datorita acestei infrangeri, Cfr Cluj a cazut din nou in clasament.
Pandurii au deschis scorul in minutul 25 printr-un sut de la 8 metri a lui Florin Stanga. Acelasi Stanga avea sa duca scorul la 2-0 chiar inainte de pauza printr-un voleu din 10 metri in urma unei faze spectacol.
In minutul 58 dupa o pasa a lui Panin, Eugen Trica reuseste sa reduca din scor, insa insuficient pentru a aduce vreun punct echipei campioane. Scor final Pandurii Tg Jiu-Cfr Cluj: 2-1
Echipele de start:
Pandurii Targu Jiu: 1. Stanca - 14. Popete, 16. Rusu, 4. Chibulcutean, 6. Cardoso - 21. Stanga, 17. Vancea, 15. Ghindeanu, 8. Nalati (24. Murgan '55) - 30. Iordache (11. Orac '76), 28. Piturca (23. Raskovici '87)
CFR Cluj: 44. Stancioiu - 4. Panin, 20. Cadu, 27. Galiassi, 33. Pereira - 8. Peralta (28. E. Kone '82), 31. Dani - 7. Dubarbier, 77. Deac (5. M. Jose '68), 19. Culio (10. Trica '46) - 17. Y. Kone.

Craiova-Steaua 0-0
RECORD, DAR NEGATIV. Dupa un nou meci fara victorie Steaua a ajuns la 12 meciuri consecutive in care nu a cunoscut gustul victoriei. Desi stelistii isi puneau mari sperante in acest meci impotriva Craiovei ca vor sparge seria neagra de meciuri necastigate, nu au reusit decat un egal si respectiv al 8 lea meci incheiat la egalitate din acest tur de campionat.
Meciul de la Craiova a fost unul urat cu foarte multe intreruperi, insa si cateva mari ocazii de gol si de o parte si de cealalta.Mai intai in minutul 8 craiovenii au reprosat arbitrului un posibil penalty la patrunderea lui Wobay insa acesta nu a reusit decat sa primeasca un cartonas galben.
In minutul 10 o mare ocazie de gol ratata de Semedo care din 7 metri nu a reusit sa impinga mingea in poarta goala. Apoi un sut plasat parca cu mana in vinclul portii lui Bornescu de Radoi dintr-o lovitura libera a fost scoasa de portar cu varful degetelor.In minutul 52 acelasi Radoi a fost aproape de un gol fenomenal de la jumatatea terenului insa Bornescu a reusit sa scoata cu varful degetelor in bara portii sale. Replica oltenilor a urmat cateva minute mai tarziu in care Stoica a trimis o lovitura libera greu scoasa de Zapata. Meciul se termina Craiova-Steaua 0-0.
Pentru Steaua luminita de la capatul tunelului nu pare a se apropia. Bayern Munchen si Unirea Urziceni, viitoarele adversare, blocheaza cararea ros-albastrilor.

joi, 27 august 2009
„Giganţii” energetici, gata la 31 decembrie
Ministrul economiei
, Adriean Videanu, a declarat ieri, la Târgu-Jiu, că cele două companii
energetice integrate vor fi funcţionale până la 31 decembrie.
„Până la sfârşitul lunii septembrie, vom prezenta guvernului actul normativ de restructurare a producţiei de energie
. Sperăm ca, la 31 decembrie 2009, cele două companii naţionale energetice să devină funcţionale”, a spus Videanu.

Etichete:
„Giganţii” energetici,
gata la 31 decembrie
Chiriile în euro, cu circa 20% mai mici
Chiriile în euro au scăzut cu o cincime pentru apartamentele
cu două camere
, în decurs de un an, potrivit unei analize realizate de MagazinulDeCase.ro.
Pentru garsoniere
, reducerea a fost de 13%, în primul
semestru din 2009, faţă de primul semestru de anul trecut. Comparaţia chiriilor practicate în luna iulie indică o ieftinire de 21% pentru garsoniere, respectiv de 25% pentru apartamentele cu două camere, spun reprezentanţii site-ului de imobiliare
.

Romanii au cumparat doar 7.200 de masini in etapa a doua a programului «Rabla»
Etapa a II-a a programului «Rabla», care se va incheia la sfarsitul lunii, va avea rezultate mult mai slabe decat prima etapa. In ciuda numarului mare de note de acceptare, masinile achizitionate in intervalul 1 iunie - 18 august prin program au fost doar de 7.227, potrivit datelor Administratiei Fondului de Mediu (AFM). Potrivit NewsIn, numai pana la inceputul lunii august, fusesera oferite peste 13.000 de note de acceptare in program.
“S-au semnat note de acceptare, dar romanii n-au reusit sa-si achizitioneze masinile din lipsa de finantare
, pentru ca bancile
nu le-au dat credite in intervalul necesar”, ne-au declarat reprezentanti ai AFM. Totodata, acestia ne-au precizat ca in topul vanzarilor s-a situat producatorul autohton, Automobile Dacia, care a vandut 4.895 de autoturisme, urmat de Renault-Nissan cu 526 de unitati.
In cadrul primei etape, care s-a derulat în perioada 20 martie – 29 mai 2009, au fost inlocuite 11.543 de autoturisme vechi. Pe de alta parte, a treia etapa a programului, care se va derula de la 1 septembrie pâna pe 11 decembrie, are alocate 38 milioane de lei (aferente inlocuirii a 10.000 de masini), dar suma poate fi ajustata in functie de alocarile din adoua etapa.
Bugetul de 3 miliarde dolari pentru «Rabla» americana, epuizat într-o luna
Guvernul SUA a anuntat ca va suspenda luni programul "Bani pentru Rable", intrucat bugetul de 3 miliarde de dolari alocat masurii de stimulare a vânzarilor pe piata auto a fost epuizat la numai o luna de la lansarea initiativei. Autoritatile americane au oferit, de la 24 iulie, o subventie de 4.500 de dolari fiecarui american care a achizitionat un autoturism nou, economic, casând unul vechi.
Programul se va încheia luni, 24 august, la 20:00, ora Washingtonului, iar orice client care doreste o prima de casare
trebuie sa depuna dosarul
si cererea de a fi admis în program pâna la acest termen, noteaza Reuters, potrivit Mediafax.
Masura a oferit un sprijin substantial industriei auto americane, afectata sever de recesiune si de criza financiara, si este una dintre cele mai populare initiative ale administratiei Obama. În ultimele saptamâni, atât Ford Motor, cât si General Motors (GM), cei mai mari constructori de automobile din SUA, au majorat tintele de productie, iar GM a chemat angajatii la ore suplimentare pentru a face fata cererii.
Cu toate acestea, natura temporara a programului ridica întrebari în ceea ce priveste perspectivele pietei auto în urmatoarele luni, fiind asteptate scaderi puternice ale vânzarilor.

Blue Air ieftineste cu 50%, in acest week-end, biletele pentru destinatii de vacanta
Blue Air reduce tarifele la bilete cu pâna la 50%, pe rutele principale de vacanta, în aceste ultime zile de vara. Astfel, în week-endul 21- 23 august, sunt disponbile bilete Blue Air la preturi
foarte accesibile pentru pasagerii care calatoresc în perioada 21-31 august. Tarifele biletelor încep de la 28 euro/segment cu taxe incluse, iar reducerile vizeaza destinatii precum Salonic, Paphos, Bruxelles, Berlin, Köln si Valencia, informeaza un comunicat al companiei, remis redactiei.
Biletele pentru fiecare destinatie pot fi achizitionate la urmatoarele preturi:
Bucuresti-Salonic – 55 euro
Bucuresti -Paphos – 62 euro
Bucuresti -Bruxelles – 62 euro
Bucuresti -Berlin – 62 euro
Bucuresti -Köln – 62 euro
Bacau-Valencia – 59 euro
Salonic- Bucuresti
– 30 euro
Paphos- Bucuresti – 47 euro
Paphos- Bucuresti – 47 euro
Bruxelles- Bucuresti – 50 euro
Köln -Sibiu
– 28 euro
Valencia- Bacau – 38 euro
Pretul nu include taxa de 7euro/bucata bagaj de cala, iar locurile la aceste tarife sunt limitate, mai informeaza compania.

Sejururi mai avantajoase la inceputul toamnei. Vacantele „last minute” sunt cu 100 de euro mai ieftine
Cei care au lasat achizitionarea pachetului de vacanta pe ultima suta de metri pot gasi oferte
cu aproximativ 50-100 de euro mai ieftine fata de pachetele cumparate din vreme. Tour-operatorii care au ramas cu locurile neocupate pe anumite destinatii le scot acum la vanzare
la preturi extrem de tentante. De tarife mai mici cu 20% pana la 50% se vor bucura si cei care au optat pentru luna septembrie pentru a pleca in vacanta.
Cele mai multe oferte „last minute” vizeaza destinatii precum Bulgaria, Grecia si Turcia, care sunt, de altfel, si cele mai solicitate de catre romani. Din ofertele de ultim minut nu lipsesc nici city-break-urile in capitalele europene sau destinatii mai indepartate precum Spania, Egipt sau Tunisia. „Cele mai multe oferte «last minute» sunt in special pe destinatiile externe operate cu curse charter, unde agentiile contracteaza un anumit numar de locuri. De asemenea, printre ofertele de ultim minut ale agentiilor se afla si pachetele turistice care includ transportul cu autocarul. Tour-operatorii fac reduceri cuprinse intre 10% si 40% pentru a nu ramane cu sejururile nevandute”, ne-a declarat Traian Badulescu, purtator de cuvant al Asociatiei Natioanle a Agentiilor de Turism (ANAT).
Spre exemplu, un sejur de opt zile la Sharm El Sheikh, in Egipt, costa 359 de euro, la care se adauga 90 de euro taxele de aeroport. In acest pret sunt incluse cazarea la un hotel de trei stele cu demipensiune si transport cu avionul. Pentru opt zile in Tunisia, la trei stele cu demipensiune, turistii vor scoate din buzunar 289 de euro, la care se adauga 105 euro taxele de aeroport. Acelasi sejur costa in urma cu o saptamana 389 de euro, plus taxe. O saptamana in insula spaniola Ibiza, care costa 600 de euro, plus 95 de euro taxe, poate fi achizitionat „last minute” cu 549 euro, plus taxe de aeroport.
Un pachet
de cinci zile in Antalya, Turcia, la un hotel de cinci stele, all inclusive, poate fi achizitionat si cu 325 de euro, in timp ce unul opt zile costa 460 de euro la patru stele si 615 euro la cinci stele. In tarif este inclus zborul cu avionul, insa nu si taxele de aeroport, pentru care turistii mai trebuie sa plateasca 95 de euro.
Si city break-urile in capitalele europene achizitionate„last minute” sunt mai ieftine cu aproximativ 40-100 de euro. Astfel un mini-sejur de 4 zile la Venetia cu transport
inclus costa 300 de euro in loc de 400 de euro, iar la Roma, acelasi pachet poate fi achizitionat cu 340 de euro, in loc de 380 de euro.
Tarifele scad din septembrie
Chiar daca pentru luna septembrie cererea de pachete turistice este foarte mare, tarifele vor scadea cu aproximativ 20-50% fata de sezon, ne-a mai spus reprezentantul ANAT.Astfel, cei interesati isi pot achizitiona o vacanta de opt zile la patru stele, all inclusive, la Nisipurile de Aur, in Bulgaria, cu minimum 182 euro. In pret
nu este inclus transportul.
Mai mult, in perioada 14 - 28 septembrie, cinci nopti de cazare cu masa in sistem pensiune completa sau all inclusive costa minumum 135 euro la Nisipurile de Aur si 185 de euro in statiunea Sf. Constantin.
Tot in septembrie, o vacanta de opt zile la Paralia Katerini poate fi cumparata cu 269 de euro, iar una de cinci zile in insula Zakynthos cu 250 de euro.

Salarii bocna in 2010
Toate calculele sindicatelor si salariatilor bugetari in privinta grilelor salariale au fost spulberate in ultima sedinta a Guvernului desfasurata joi. Dupa luni bune de negocieri, Executivul a analizat alte trei variante ale coeficientilor de salarizare, urmand ca luni sa aiba loc o discutie informala cu membrii Cabinetului, iar apoi cu partenerii sociali. Vestile rele sunt ca salariul minim pe economie
este foarte posibil sa ramana la 600 de lei, iar masa salariala va trebui sa scada de la 9,4% din PIB, cat este in 2009, la 6% din PIB, in 2015.
Drumul parcurs de proiectul Legii unice de salarizare se va incheia la inceputul lunii septembrie, cand Executivul isi va asuma raspunderea pe acest proiect, a declarat, ieri, premierul Emil Boc. "La inceputul lui septembrie se va incheia acest drum si urmeaza sa ne asumam raspunderea. Marti, vom discuta cu partenerii sociali, pentru a le prezenta concluziile analizelor ministerelor Muncii si Finantelor", a spus Boc. Prim-ministrul a subliniat ca, prin Legea unica de salarizare nu vor scadea lefurile profesorilor si medicilor
. Iar seful Executivului a adaugat ca, pana in 2015, salariile mici vor creste accelerat, iar cele din varful piramidei vor stagna, astfel incat sa se poate ajunge la raportul de 1/15, fata de 1/75 cat este in prezent intre ele. Pe de alta parte el afirma ca va fi nevoie de disponibilizari in sistemul bugetar. "Ciupercaria din jurul Guvernului, care s-a creat in astia 20 de ani, trebuie curatita. Unii vor fi nemultumiti; multi din aparatul guvernamental de aici, de la Bucuresti, vor pleca acasa, peste 9000 de oameni", a precizat Boc. Premierul a mai spus ca persoanele disponibilizate in urma restructurarii agentiilor guvernamentale vor putea fi incluse intr-un program de reconversie profesionala si vor fi orientate spre alte domenii, acolo "unde este nevoie".
Se pastreaza legile speciale
Profesorii sunt nemultumiti de faptul ca nu le vor creste salariile nici in 2010, in timp ce, in Aparare si Justitie lefurile raman in continuare uriase. "Legea unica ar fi trebuit sa aduca profesorii in parte superioara a grilei. De fapt, aceasta lege nu aduce nicio shimbare, cel putin nu in bine. Raman valabile salariile uriase din Aparare si Justitie, mai mult, proiectul contine si legi speciale, desi eliminarea lor era unul dintre scopurile instituirii unei legi unitare", spun sindicalistii din Fedederatia Educatiei Nationale. Ei sustin ca, prin Legea unica de salarizare, in forma sa actuala, cadrele didactice sunt situate in jumatatea inferioara a grilei de salarizare.
Crestere la anul
"Din trimestrul I 2010 va incepe cresterea economica. Avem una dintre cele mai mici mici rate
a somajului, 6,3%, din UE. Locul de munca
este o prioritate, dar asta nu inseamna ca nu vom face restructurari acolo unde este necesar", a spus ieri, premierul Emil Boc. Pe de alta parte, Traian Basescu afirma ca Romania va iesi din criza economica pe care o traverseaza doar la sase luni dupa ce marile puteri economice mondiale vor depasi criza. El este convins, insa, ca redresarea economica a tarii nu se va produce mai devreme de doi ani. "Sunt optimist. Romania va iesi din criza. Lectia pe care am primit-o cu ocazia acestei criza trebuie sa ne fie suficienta", a afirmat Basescu, care a subliniat ca "nu am intrat in criza din cauza realitatilor din Romania, dar suportam efectele crizei din tarile care au intrat in criza".

Ministerului Turismului consideră că rezolvarea problemei toaletelor publice nu e de competenţa sa
Ministerul Turismului recunoaşte că lipsa de toalete publice din locurile frecventate de turişti reprezintă o problemă gravă, ce trebuie rezolvată cât mai curând, însă rezolvarea ei nu este de competenţa sa, ci a administraţiilor locale şi a Administraţiei Naţionale a Drumurilor.
"Reprezentanţii ministerului au discutat aceste aspecte atât cu primari şi preşedinţi de consilii judeţene, cât şi cu conducerea Automobil Clubul Român", se arată într-un comunicat al Ministerului Turismului.
Comunicatul a fost remis după ce, vineri, Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România (ANAT) a anunţat că Ministerul Turismului nu s-a implicat încă în rezolvarea problemei toaletelor publice din zonele turistice şi a reclamat campaniile derulate de acest minister pentru promovarea pe plan extern. Totodată, Ministerul Turismului a considerat că acest atac venit din partea ANAT este de natură politică.
"Dacă familia
sau prietenii d-nei Corina Martin, preşedinta ANAT, doresc să vândă toalete ecologice către administraţiile publice locale, îi recomandăm acesteia să se adreseze primăriilor conduse de colegii lor PSD. Ne surprinde poziţia d-nei Corina Martin faţă de acţiunile ministerului de promovare externă a României ca destinaţie turistică, cu atât mai mult cu cât aceste acţiuni ajută agenţiile de turism să îşi sporească veniturile. Constatăm cu regret că, sub preşedinţia d-nei Martin, ANAT riscă să se transforme, prin poziţii ca cele exprimate public vineri, dintr-o asociaţie reprezentativă pentru agenţiile de turism într-un instrument PSD folosit în bătălia politică", se arată în comunicatul MT.
Conform reprezentanţilor Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România, autorităţi locale care au răspuns solicitării de a rezolva problema toaletelor publice pentru turişti. au fost cele de pe Litoral şi din Delta Dunării, care şi-au arătat disponibilitatea de a amplasa toalete în locaţiile indicate de ANAT.
ANAT a trimis în luna iunie o adresă cu soluţiile propuse de asociaţie către Consiliile Judeţene pe raza cărora se află zone turistice deficitare în toalete publice, precum şi către Ministerele Turismului şi ale Mediului. Lista a fost întocmită în baza răspunsurilor primite de la membrii ANAT şi de la autorităţile locale din Constanţa, Tulcea, Galaţi, Buzău, Alba, Covasna, Bihor, Harghita, Cluj, Vrancea, Mureş.
Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism a demarat, pe 19 mai anul curent, o campanie
la nivel naţional prin care s-a urmărit identificarea locaţiilor din zonele de interes turistic deficitare la capitolul toalete publice.
Potrivit rezultatelor campaniei ANAT, Valea Doftanei, Valea Teleajenului, Valea Călugarească şi Valea Prahovei sunt deficitare la toalete publice. Azuga, Comarnic şi Cornu nu dispun de nicio astfel de toaletă, iar la Vălenii de Munte, Măneciu-Cheia şi Cornu se intenţionează amenajarea de grupuri sanitare.
Totodată, Breaza dispune de o toaletă publică cu mai multe cabine pentru bărbaţi şi femei, iar Câmpina dispune de un grup sanitar în centrul oraşului foarte bine amenajat şi nou
, care cuprinde chiar şi cabine de duş. Potrivit Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, toaletele ecologice de aici sunt utilizate doar la evenimente.
Singurele care stau bine la capitolul grupuri sanitare sunt staţiunile Sinaia si Busteni, unde toate obiectivele turistice au toalete publice cu mai multe cabine şi în condiţii foarte bune
. Pe Valea Cerbului însă, una din cele mai preferate zone ale turiştilor pentru campare, nu se pot amenaja toalete, acest lucru fiind interzis prin lege.

Partea bulgară a încheiat turnarea fundaţiilor la podul Vidin-Calafat
Turnarea fundaţiilor celui de al doilea pod peste Dunăre ce va lega Bulgaria şi România a fost finalizată în partea bulgară, relatează Sofia News Agency.
Anunţul a fost făcut după o întâlnire dintre Ricardo Bueno, din partea spaniolă implicată în proiect, şi noul guvernator al districtului Vidin, Plamen Stefanov, potrivit BTA.
La sfârşitul lui iulie 2009, guvernul bulgar a aprobat o schimbare
în contractul financiar
de construire a celui de al doilea pod peste Dunăre între Bulgaria şi România.
Podul dintre Vidin şi Calafat ar fi trebuit să fie gata în toamna lui 2010, dar procesul este lent, parţial din cauza diferenţelor dintre legislaţiile Bulgariei şi României privitoare la acordarea autorizaţiilor de construcţie în anumite zone.

Casa Albă prevede un deficit bugetar cumulat al SUA de 9.000 miliarde dolari pentru 2010-2019
Biroul
pentru buget al Casei
Albe va revizui în urcare prognoza pentru deficitul bugetar cumulat al Statelor Unite din perioada 2010-2019, cu circa 1.900 miliarde dolari până la 9.000 miliarde dolari, potrivit AFP, care citează un înalt oficial american.
Această nouă estimare pentru perioada 2010-2019 urmează să fie făcută publică în cadrul unui raport semestrial al biroului pentru buget al administraţiei prezidenţiale din SUA, ce va fi publicat săptămâna viitoare, a declarat pentru AFP o sursă din cadrul biroului.
Noua prognoză o depăşeşte cu mult pe cea anterioară, publicată în mai, ce indica un deficit bugetar cumulat la nivel federal de 7.100 miliarde dolari în intervalul de zece ani. Estimarea riscă, de altfel, să sporească obiecţiile opoziţiei republicane la politica de creştere a cheltuielilor publice a administraţiei Obama.
Totuşi, prognoza Casei Albe se apropie de cea a biroului pentru buget al Congresului, care, pe baza bugetului prezentat în februarie de administraţia Obama, a calculat valoarea deficitului bugetar pentru perioada 2010-2019 la 9.300 miliarde dolari.
Barack Obama a moştenit de la administraţia precedentă o situaţia catastrofală a finanţelor publice şi s-a angajat
să reducă deficitul bugetar la circa 3% din produsul
intern brut (PIB) până la finalul mandatului, în 2013.
Datoria publică a Statelor Unite - care include datoria guvernului central, a statelor federale şi a colectivităţilor locale - a depăşit 10.000 de miliarde de dolari în septembrie 2008 şi a ajuns la finalul lunii iulie la 11.669 miliarde dolari, adică 82% din PIB, potrivit datelor publicate de Trezoreria SUA.

Astra Vagoane Arad va produce un vagon de tren ieftin şi pregăteşte prototipul unui vagon de tramvai
Conducerea fabricii Astra Vagoane Arad i-a prezentat, sâmbătă, lui Traian Băsescu, proiectele pe care le pregăteşte pentru perioada crizei, respectiv un vagon de tren ieftin, care potrivit companiei ar fi la jumătate de preţ faţă de cele produse în Europa, şi prototipul unui vagon de tramvai.
Managerul fabricii Astra Vagoane Călători, Valer Blidar, a declarat că, în acestă perioadă de criză economică, salariaţii au de lucru, îşi primesc salariile la timp şi nu vor fi făcute disponibilizări de personal. "Specialiştii care lucrează la centrul de cercetare al companiei au elaborat proiecte pentru perioada de criză, respectiv un vagon de tren foarte ieftin şi un vagon de tramvai pentru producţia tramvaiului. Vom colabora cu un mare producător internaţional pentru partea de comandă şi tracţiune", a precizat Blidar.
Preşedintele s-a arătat mulţumit de ceea ce a văzut la Astra Vagoane şi a fost surprins de faptul că muncitorii
erau la lucru în halele de producţie şi în zi de sâmbătă.
"Anul trecut am vizitat cu îngrijorare compania, pentru că se simţea începutul crizei economice şi am făcut un turneu prin fabricile cheie ale ţării. Atunci conducerea societăţii m-a asigurat că disponibilizările nu fac parte din politica pe temen mediu a fabricii, iar astăzi am constatat că s-a reuşit trecerea peste începutul crizei şi parcă societatea are un drum de creştere în perioada de criză, ceea ce este extraordinar", a spus Băsescu.
Preşedintele crede că vagonul ieftin produs la fabrica arădeană va avea succes nu numai pe piaţa românească, ci şi pe piaţa externă.
"Preţul vagonului ieftin
concurează cu preţul de modernizare al unui vagon vechi, ceea ce mă determină să cred că Astra Vagoane Călători va da lovitura nu numai pe piaţa românească, ci şi pe piaţa externă cu acest produs. Când spun vagon ieftin nu înseamnă că este un vagon nesigur. Este un proiect care am văzut că există şi m-a convins că este un produs bun
. De asemenea am văzut o intenţie fermă în ceea ce priveşte producţia vagonului de tramvai şi vă asigur că administraţiile publice locale vor fi mai bine echipate financiar
ca să dea comenzi pentru acest tramvai. Nu cred că producţia unui tramvai de la Arad nu ar fi imediat recepţionată de Primăria Capitalei", a susţinut Băsescu.
Preţul de fabricaţie al noului
vagon este cuprins între 800.000 - 820.000 de euro.
Traian Băsescu a primit o diplomă şi o medalie de aur din partea conducerii SC Astra Vagoane Călători SA Arad, societate din al cărei consiliu de administraţie a făcut parte o perioadă, în 1992.
Şeful statului a promis că o să revină la Arad mijlocul anului anul viitor, când ca fi lansat noul tramvai, o premieră pentru uzina arădeană. Prototipul noului tramvai, cu podeau joasă, va fi prezentat în luna octombrie.
Ultima vizită a preşedintelui Traian Băsescu la Astra Vagoane Călători a avut loc în 27 noiembrie 2008. Atunci, la ieşirea din fabrică, Băsescu a afirmat că societatea are producţia asigurată pentru anul 2009, dar că „nu i-ar prinde rău o comandă de 20 - 40 de vagoane de la CFR“. Conducerea Astra Vagoane Călători l-a informat atunci pe şeful statului că nu va recurge la disponibilizări în perioada următoare. "Cred că este un motiv de linişte pentru muncitorii de aici şi familiile lor, dar şi pentru cei care lucrează în intreprinderile care sunt furnizorii Astrei“, a spus Băsescu.
Şeful statului mai participă sâmbătă la inaugurarea noului sediu al Consiliului Judeţean Arad şi va vizita şantierul autostrăzii Arad - Timişoara.

Agenţia de Offset a trecut de la Boc la Ministerul Economiei
Agenţia de Compensare pentru Achiziţii de Tehnică Specială(Offset) care are contracte de peste 880 de milioane de euro cu diverse companii româneşti sau străin s-a reorganizat şi s-a transformat într-un oficiu în cadrul Ministerului Economiei, au declarat sâmbătă pentru NewsIn surse guvernamentale.
"Agenţia nu s-a desfiinţat, ci s-a reorganizat şi va intra în subordinea Ministerului Economiei
", au declarat sursele, care au adăugat că măsura a fost luată "pentru a da bine în faţa populaţiei".
Până acum, agenţia de Offset funcţiona sub directa coordonare a premierului Emil Boc.
Potrivit surselor, agenţia de Offset are în derulare contracte în valoare de peste 880 de milioane de euro în cei patru ani de la înfiinţare, dintre care aproximativ 200 de milioane de euro au fost deja creditate. De asemenea, în agenţie lucrează aproximativ 18 persoane. "Aici nu vine să lucreze oricine. Este un domeniu deosebit
de specializat şi nu sunt mulţi care să se priceapă la offset", au mai spus sursele.
Practic, agenţia trebuie să se asigure că firmele româneşti sau străine care încheie contracte de import de produse sau servicii
în domeniul apărării, ordinii publice sau siguranţei naţionale, în valoare de peste trei milioane de euro semnează şi îşi respectă contractele de compensare cu statul român. "Orice companie
care realizează contracte de pesre trei milioane de euro are obligaţia să încheie un offset de 80% cu Agenţia, astfel încât banii să se întoarcă sub o altă formă în ţară", au precizat sursele.

Profitul net al Hidroelectrica a crescut anul trecut cu 24%, la 65,11 milioane lei
Cifra de afaceri
în 2008 a fost de 2.443.547.786 lei, în creştere cu 18,5% faţă de cifra de afaceri realizată în anul anterior, de 2.060.741.476 lei", potrivit datelor companiei.
De asemenea, profitul net a crescut cu 24%, de la 52,58 milioane lei, în 2007, la 65,11 milioane lei, în 2008.
"Am avut rezultate în creştere, pentru că au fost puse în funcţiune câteva capacităţi de producţie, au fost făcute ajustări ale preţurilor către beneficiari şi am dat o mai mare atenţie costurilor. Dacă profitul net pare mai mic, comparativ cu cel al altor companii din domeniu, este pentru că noi
am folosit din bani şi pentru investiţii", a precizat pentru NewsIn directorul general al companiei
, Mihai David.
Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie electrică şi servicii tehnologice de sistem din România. Compania este deţinută de statul român, prin Ministerul Economiei
. Compania are peste 5.000 angajaţi.
Hidroelectrica a acoperit anul trecut 26% din producţia de energie
electrică a ţării şi foloseşte sursele regenerabile. Compania administrează 326 centrale hidroelectrice şi staţii de pompare, ce însumează o putere instalată de peste 6.300 MW.

Tarom a transportat, în S1 2009, peste 730.000 de pasageri, în scădere cu 19% faţă de S1 2008
Compania
Tarom a transportat în primul semestru al acestui an peste 730.000 de pasageri, în scădere cu 19% faţă de perioada similară a anului trecut, a declarat, pentru NewsIn, directorul general al companiei, Ruxandra Brutaru.
"În primul
semestru din 2008 am transportat peste 900.000 de pasageri, iar în acest acest an am înregistrat o scădere de 19% faţă de perioada menţionată", a declarat Ruxandra Brutaru.
Începând cu primăvara acestui an, Tarom a iniţiat angajarea
de piloţi în cadrul companiei şi este în continuare în curs de mărire a numărului de membri ai personalului navigant.
Flota Tarom este alcătuită din 26 de aeronave, operate de 235 piloţi.
Conform directorului general al companiei, începând cu data de 2 septembrie Tarom va opera ;i zboruri directe
Bucureşti -Lyon.
"Cursele vor opera în zilele de luni, miercuri, vineri şi duminică, cu plecări din Bucureşti la ora locală 13:15 şi plecări din Lyon la ora locală 16:00. Tarifele încep de la 155 euro, preţ cu toate taxele incluse", a mai precizat Ruxandra Brutaru.
Potrivit companiei, în anul 2008, Tarom a transportat aproape 1,98 milioane de pasageri, cu 5% mai mult decât în anul precedent, şi a înregistrat venituri din exploatare în valoare de 404 milioane milioane de dolari, cu aproximativ 10% mai mult faţă de 2007.
Totodată, reprezentanţii companiei spun că anul trecut au realizat peste 15.000 de curse regulate, cu aproximativ 6,5% mai mult decât în 2007.

CFR spune că trenurile de pe relaţia Bacău-Adjud nu vor avea întârzieri
Directorul general al CFR , Ion Garoseanu, a declarat, duminică, pentru NewsIn, că nu vor exista întârzieri ale trenurilor pe relaţia Bacău-Adjud, în urma accidentului petrecut în jurul orei 10.30, când un tractor a fost lovit de trenul Piatra Neamţ - Bucureşti, căruia i-a fost avariată locomotiva.
"În acest moment se încearcă repornirea locomotivei, iar dacă nu se va reuşi acest lucru trenul îşi va continua drumul cu o altă locomotiva. Accidentul nu va crea probleme trenurilor care circulă pe relaţia Bacău-Adjud", a declarat directorul general al CFR SA, Ion Garoseanu.
Confom acestuia, accidentul a avut loc între localităţile Albeni şi Răcăciuni.
Şoferul tractorului se afla în stare de şoc după accident. El a suferit traumatisme la membrele inferioare, dar este în afara oricărui pericol, a declarat, pentru NewsIn, purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Andrei Grecu.
Din primele cercetări, a reieşit faptul că şoferul nu s-a asigurat
la trecerea pe calea ferată, care nu avea barieră, fiind semnalizată doar acustic, mai spun aceleaşi surse.
Accidentul a avut loc la o distanţă de 1 km faţă de halta Răcăciuni, judeţul Bacău. La aproximativ 45 de minute de la accident, trenul Piatra Neamţ-Bucureşti, care avea circa 600 de pasageri, s-a deplasat până în cea mai apropiată staţie, unde locomotiva avariată a fost înlocuită, pentru a-şi putea continua drumul.

CE a publicat lista companiilor aeriene care trebuie să-şi reducă emisiile de CO2 din 2012
Comisia Europeană a publicat lista companiilor aeriene care vor trebui să-şi reducă emisiile de dioxid de carbon începând din 2012, pentru a putea opera în UE, în cadrul unui sistem de plată intens criticat, potrivit AFP.
Emisiile de gaze de seră ale industriei aviatice reprezintă, în prezent, 3% din totalul emisiilor europene de CO2.
UE a impus o nouă lege pentru acest sector, de la 1 ianuarie, în mod unilateral, şi în pofida opoziţiei majorităţii ţărilor membre ale Organizaţiei internaţionale de aviaţie civilă (OACI) şi ale protestelor companiilor
din Asociaţia internaţională de transport aerian (IATA).
Astfel, de la 1 ianuarie 2012, toate companiile aeriene, europene sau nu, care operează în UE vor trebui să-şi plafoneze emisiile de CO2 la 97% din nivelul anual de referinţă, calculat de la media anilor 2004-2006.
În plus
, companiile aeriene vor trebui să plătească 15% din permisele de poluare ţărilor europene, în cadrul unei burse de tranzacţionare, restul fiind gratuit.
"Sistemul provoacă o îngrijorare semnificativă, în special în Statele Unite. Dar îl putem adapta, dacă se va lua în calcul un alt sistem la nivel mondial", a precizat o sursă europeană.Comisia Europeană a publicat lista companiilor aeriene care vor trebui să-şi reducă emisiile de dioxid de carbon începând din 2012, pentru a putea opera în UE, în cadrul unui sistem de plată intens criticat, potrivit AFP.

"Sistemul provoacă o îngrijorare semnificativă, în special în Statele Unite. Dar îl putem adapta, dacă se va lua în calcul un alt sistem la nivel mondial", a precizat o sursă europeană.

Autorităţile germane au efectuat percheziţii la locuinţele foştilor directori ai Porsche
Justiţia germană a efectuat joi percheziţii la sediul constructorului auto Porsche şi la domiciliile foştilor lideri ai grupului, potrivit unui articol publicat de Der Spiegel, citat de AFP.
"Anchetatorii din cadrul Parchetului
din Stuttgart au percheziţionat joi dimineaţă sediul Porsche, pe fondul unor suspiciuni legate de tranzacţii cu informaţii privilegiate şi de încălcarea regulilor de comunicare bursieră", a anunţat Porsche într-un comunicat.
"Aceştia au percheziţionat birourile companiei şi au reţinut diferite documente
de lucru", a precizat Porsche.
Potrivit ediţiei Der Spiegel ce urmează să apară luni, ce citează un purtător de cuvânt al Parchetului din Stuttgart, apartamentul
fostului preşedinte al grupului, Wendelin Wiedeking, şi apartamentul fostului director financiar
, Holger Harter, au fost, de asemenea, percheziţionate.
Wiedeking şi Harter au fost demişi în iulie, după preluarea grupului de constructorul Volkswagen.
Potrivit cotidianului Die Welt, ancheta Parchetului din Stuttgart este legată de o serie de informaţii furnizate de Bafin, autoritatea de supraveghere a bursei din Frankfurt, cu privire la aprecierea acţiunilor Volkswagen în octombrie 2008, ca urmare a preluării anuţate de Porsche, situaţie care s-a inversat de atunci.
Titlurile au depăşit atunci preţul de 1.000 euro, Volkswagen devenind cea de-a doua companie din lume din punct de vedere al capitalizării, după Exxon Mobil.
Totuşi, potrivit Der Spiegel, ancheta nu vizează aprecierea din octombrie, ci de faptul că Porsche a încercat în primăvară, "cu ajutorul băncii Maple Bank, să stabilizeze cursul acţiunilor Volkswagen la un anumit nivel, pentru a împiedica noi fluctuaţii periculoase ale cursului".
Astfel de fluctuaţii ar fi putut fi sursa pierderilor masive înregistrate de Porsche, care deţinea deja peste jumătate din acţiunile Volkswagen, precum şi opţiuni, mai adaugă Der Spiegel.
Volkswagen AG, cel mai mare constructor auto din Europa, va plăti circa 3,3 miliarde euro pentru o participaţie de 42% în divizia auto a Porsche, în contextul în care se realizează o fuziune între cei doi producători.
Integrarea Porsche în cadrul grupului Volkswagen se va realiza în 2011, după ce toate cerinţele fuziunii vor fi îndeplinite, au anunţat cele două companii. Volkswagen vrea să emită acţiuni preferenţiale în prima jumătate a anului viitor, ca să poată plăti achiziţia, ce evaluează divizia auto a Porsche la 12,4 miliarde euro.
Directorul executiv al Volkswagen, Martin Winterkorn, a spus că profitul operaţional al noii companii va creşte cu 700 milioane euro annual.
Familiile fondatoare Porsche şi Piech vor rămâne cei mai mari acţionari ai Volkswagen şi landul Saxonia Inferioară va fi al doilea mare investitor.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)